Prima ploaie

Atunci când dă prima ploaie după o perioada mai lungă de vreme uscată, lumea parcă uita tot ce li s-a întâmplat cu alte ocazii. Pietonii stau liniştiţi la marginea trotuarului şi îşi aşteaptă soarta, deşi mi se pare la mintea cocoşului că suma dintre o mare baltă formată pe stradă, la baza trotuarului, adunată cu o maşină către trece cu 50 la oră prin ea are ca rezultat o mare baie pentru pietonii ghinionişti. Toţi văd baltă aceea, dar stau în faţa ei ca mieii la tăiere, nici unul nu anticipează ce se va întâmpla şi nu aşteaptă 2 metri mai în spate, în siguranţă. Nu mai zic că pe seara, când iluminatul public mai mult te încurca şi celelalte faruri te orbesc, în timp ce şoferii văd drumul printr-un parbriz ud, pietonii nu gândesc lucrurile şi din această perspectivă. Ei văd bine prin ploaie, se grăbesc, sar peste bălţi, dar nu se gândesc că poate pe această vreme nu e cea mai bună idee să stea între benzile de pe şosea, să traverseze în fugă şi aiurea, etc.

Asta în prima zi cu ploaie. După ce fac o baie din cauza vreunei bălţi, se calmează. Şi a doua zi pleacă mai bine echipaţi pt aşa vreme şi nu se mai grăbesc. Dar în prima zi parcă le ia cineva minţile. Şi zic astea din ce am observat mergând astă-seară pe jos de la Unirii până acasă, nu din perspectiva de şofer. Pur şi simplu la semafor eu eram singurul care aştepta “verdele” la 2 metri de marginea trotuarului. Când a trecut o maşină şi ceilalţi au fost făcuţi fleaşcă, s-a lăsat cu înjurături, de parcă i-ar fi fost mai uşor şoferului să ocolească bălţile decât pietonilor să stea un metru mai în spate, mai ales că interesul este total al lor.