un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Presedintele Obama

5 Nov 2008  ·

GÂNDURI  ·

7 comentarii

A ieşit exact ca în predicţiile de pe site-urile specializate, Obama câştigând aproape 340 de voturi electorale deşi avea nevoie de doar 270 pentru a fi preşedinte. Am apucat să văd acum dimineaţa, la 7, discursul ţinut în Chicago după ce era clar că el va fi preşedinte. Mi s-a părut mai serios decât era cazul, dar specialiştii CNN au spus că tocmai acest lucru trebuie apreciat, având în vedere situaţia curentă din America.

Victoria lui Obama mi se pare definitorie pentru unde a ajuns societatea americană. O ţară care este celebră pentru fenomenele de sclavie şi rasism, unde în 1955 negrii încă erau obligaţi să stea în partea din spate a autobuzelor şi să elibereze locul ocupat dacă îl cerea un alb. Abia în 1964 a apărut legea finală ce interzicea orice formă de segregare rasială şi le dădea negrilor aceleaşi drepturi şi libertăţi pe care le aveau şi albii în SUA. Iar acum americanii au reuşit deja să treacă peste sute de ani de rasism şi lupte şi au ales ca preşedinte un om de origine africană. Mi se pare o realizare extraordinară şi o lecţie dată lumii întregi, care îi credea mult mai divizaţi în aceste chestiuni. Dacă Obama părea cea mai bună alegere pentru aceste vremuri de criză, atunci iată că l-au votat şi albi şi negri şi bătrâni şi tineri şi femei şi bărbaţi, necontând ce culoare mai are (sau având în vedere relaţia lor cu lumea arabă, necontând nici că al doilea nume al lui Obama este Hussein).

asus s5507

    7 comentarii

  1. “un om de origine africană” :D lol

    dude, ai vrut sa spui afro-american or smthing… “omul” asta este de prin hawaii, parca, nici nu mai stiu, oricum, nu e din africa :)

      (Citează)

  2. Tatal de culoare kenyan, mama alba din Hawaii.

    Predictiile sunt ca in 20 de ani populatia afro ii va intrece la numar pe cei albi, in America, asa ca nu e chiar de mirat aceasta situatie.

      (Citează)

  3. Io cred ca e prea de tot cu sute de ani de segregare, bla bla bla. te invit sa faci o excursie in state, dar asa mai prin zonele care seamana cu mahalalele de pe la noi sau prin sud sa vezi cum au reusit sa treaca ei de sutele de ani de rasism. ;)

      (Citează)

  4. Sclavia la americani a inceput prin 1600 si a incetat oficial dupa razboiul civil de prin 1870. Legile care discriminau populatia neagra au disparut prin 1970, pana atunci negrii nu aveau voie in unele restaurante, autobuze, slujbe si nu aveau aceleasi drepturi, etc.

    Acum unul dintre ei este presedintele tarii. Mi se pare un drum fantastic si o dovada ca s-au schimbat multe la ei in aceasta privinta. Indiferent ce se intampla in unele state/orase si ce probleme cauzeaza negrii sau ce parere au despre ei unii americani… majoritatea a trecut peste rasa.

    Mi-a placut acum si ce-a zis Bush, anume ca americanii au ales un presedinte excelent si ca povestea lui Obama reprezinta o poveste de succes americana. Asta desi el este republican. Sa-l vad la noi pe Basescu trecand vreodata peste faptul ca provine din PD-L si felicitand pe cineva din alt partid daca ii va lua postul, fara nici un comentariu rautacios.

      (Citează)

  5. Dovada ca tot ei sunt cei mai buni la marketing sau cea mai credula natie . Probabil ar vota si un extraterestru (si contra “my friends” McCain sigur ar castiga).
    Nu prea ma pricep eu la calcule demografice dar nu vad cum ar creste negrii de la 12% la peste 40% in doar 20 de ani.

    WIkipaedia:

    White 80.0%
    African American 12.8%
    Asian 4.4%
    Native American and Alaskan Native 1.0%
    Native Hawaiian and Pacific Islander 0.2%
    Multiracial 1.6%

      (Citează)

  6. interesant ce spui. sincer…america este mult prea mare, cu destui rednecks care inca mai dau la gioale unora pentru simplul motiv ca au alta culoare a tenului. eu sunt fericit ca nu a castigat un presedinte de pe linia Bush…McCain ce varsta avea?!
    nu mi se pare decat un mare pas…din pacate, americanii si metodele lor de a si face prezenta in economia mondiala, cat si imaginea pe plan global este departe de a fi spalata cu un presedinte de culoare ;)
    un lucru fantastic mi se pare ca intr-o tara islamica, Bangladesh, o femeie sa fie aleasa Prim Minstru …si asta cu 17 ani in urma!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus