Incurcaturi cu Raiffeisen

Acum vreo două săptămâni mă sună pe mobil o tipă şi îmi spune că reprezintă Raiffeisen şi AIG România şi mă întreabă dacă nu vreau să ascult oferta lor pentru o asigurare de viaţă. Îi spun că nu, pentru că momentan nu am încredere în AIG. “Dar e vorba de Raaaaaiffeisen şi AIG…“. I-am zis că atâta vreme cât e şi AIG băgat nu mă interesează, că merge prost în lume, ea a replicat că e vorba de AIG România care nu are aşa legătura mare cu firma-mama din state, eu i-am dat-o că tocmai ce a anunţat firma mamă că va vinde filialele din lume şi oricum nu e momentul să îmi fac o asigurare de viaţă (mai ales că nu am cui să o las). M-a lăsat în pace. Evident după ce am închis telefonul mi-am dat seama că puteam să o întreb de ce Raiffeisen a dat datele mele personale şi AIG-ului, din moment ce tipă reprezenta ambele firme, că nu ţin minte să îmi fi dat acordul pentru aşa ceva. Mereu îmi vin în minte replici geniale, dar aşa… la vreo oră după discuţia în care își aveau locul. Îi admir pe oamenii care sunt instant-spontani, daca pot inventa acest cuvant si iată că pot.

Acum o săptămână mă sună altă tipă. A zis că reprezintă Raiffeisen (“reprezintă” e cuvânt cheie, revine mai târziu în discuţie). Mă întreabă dacă nu vreau un card de credit de la ei, pe care mi-ar da pentru început 3 salarii ca limită de credit. Ideea mi-a plăcut din mai multe motive: 3 salarii aş putea obţine şi prin overdraft, dar acolo banca îţi ia dobânda pe bani imediat ce îi cheltui, în timp ce aici aveam 56 de zile în care puteam returna banii fără dobânda; cardul ar fi fost un Mastercard şi din ce am observat privind plata pe net sau în străinătate, se acceptă mult mai ușor un card de credit şi Mastercard, decât unul de debit şi Visa Electron, după cum zicea de ex şi Zoso aici; era o rezervă bună de bani, în caz că aş avea nevoie, iar la ce salariu am eu un credit de 3 salarii este foarte mare (aici glumesc, în caz că vreun coleg de muncă citeşte acest blog îl rog să nu scuipe în cafea sau din astea). Mă decid să accept oferta.

Bun, zice tipa fericită că a mai vândut un card. Vrea să-i dau datele mele prin telefon ca să completeze cererea şi apoi vine un curier cu ea la mine şi o semnez şi îi dau şi o copie după buletin şi o declaraţie pe propria răspundere despre venit (nici nu trebuia adeverinţă salarială). Bine, dar prin telefon? Nu pot să merg eu la vreo sucursală şi să completez acolo cererea? Nu, trebuie acum, prin telefon. Hai, fie… Îi zic la telefon toate datele mele, inclusiv salariul brut, vechime, posesiuni, mărimea la pantof, şapcă, penis, ce-am mâncat la micul dejun, dacă am vreun credit. Mă deranjează că trebuie neapărat să-mi elibereze extrasul de cont iar eu nu vreau să-mi vină unul la poştă. Nu ştie să-mi răspundă dacă o să-mi văd acest card în online banking, dar ştiam eu că pot, aşa că am trecut peste. Bun, completează cererea, îmi spune că peste două zile vine un curier după mine, mă sună întâi ca să mă întrebe ora la care mă găseşte şi dacă e totul ok semnez cererea şi apoi îmi ridic cardul de la o sucursală. Închid, fericit că m-am iradiat doar 30 de minute la cap.

Vine ziua curieratului. Mâncam fericit masa de prânz în Auchan (căruia oricât aş încerca nu pot să-i zic Oșan, ci tot Aușan) când mă sună curierul, că cică e la poarta firmei şi să vin să semnez. Păi nu ziceaţi frate că sunaţi cu o oră înainte, să nu faci drumul degeaba dacă nu sunt acolo? Eh, el nu sunase. I-am zis să se mai plimbe şi să revină pe seara, cu telefon înainte că poate nici atunci nu eram în măreţul sediu. Evident, mă trezesc cu el direct la poarta firmei mai pe seară. Hai în stradă, să citesc cererea şi să o semnez, găsim noi o capotă netedă şi neprăfuită.

Iau cererea… jumătate din câmpuri erau completate prost. Salariul mai mic decât e de fapt, vechimea mai mare. Unele câmpuri erau albe, necompletate. Ăla îmi zice să semnez. Citesc cu atenţie pe spate, scria că îmi dau acordul ca banca să plătească pentru mine şi o asigurare de viaţă prin AIG. Asta de unde a apărut? Curierul dă din umeri. Îmi zice că probabil nu e vorba şi de asigurare, că era un câmp undeva privind asigurarea şi nu era completat. Nu era completat nici cel cu extrasul de cont şi nici o grămadă altele, dar asta nu înseamnă că nu mi-ar fi venit la poştă. Şi eu parcă eram prost, să semnez o cerere din care jumătate era în alb, după un minut de citit în stradă. Mă uit mai bine, firma era Mellon România, nu Raiffeisen, femeia care mă sunase uitase să precizeze asta (ea doar “reprezenta” bancă), Mellon fiind reselleri de carduri şi alte servicii bancare. Aşa că am refuzat să semnez şi l-am trimis pe curier mai departe. După o oră mi-a venit şi ideea că mai bine ţineam eu cererea, deşi probabil m-aş fi luptat cu curierul pentru ea, că bănuiesc că trebuie să o predea la firmă, semnată sau nu.

Concluzia: acelaşi card se poate obţine direct de la Raiffeisen, eventual după ce stai într-un fotoliu la o discuţie cu un agent de-al lor. Nu prin telefoane în noapte, nu cu semnături în stradă şi nici cu cereri în alb.