Stratford, orasul lui Shakespeare

După plimbarea prin Oxford am plecat spre Stratford-Upon-Avon, ca să folosesc denumirea completă, din zona Warwickshire, oraşul în care s-a născut Shakespeare şi unde este şi înmormântat. Eu unul nu ţineam neapărat să trec şi pe aici. Am citit Shakespeare, omul mi se pare un geniu când e vorba de mânuit limba engleză, dar unde s-a născut şi a crescut nu consider că are legătură cu talentul său neobişnuit şi deci nu prea mă interesa această oprire (similar, habar n-am din ce ţară sunt o grămadă din artiştii a căror muzica o ascult zi de zi şi nici nu mă interesează, le apreciez muzică şi atât). Până la urmă s-a dovedit a fi un popas interesant pentru a vedea cum arată un mic orăşel englezesc, deşi acum când citesc pe Wikipedia că au cam 3 milioane de vizitatori pe an mă întreb cât de tipic este acest orăşel pentru Anglia.

Autocarul a parcat într-o zonă specială lângă centrul oraşului şi la o aruncătură de băţ de casa în care s-a născut William Shakespeare. Am pornit pe jos într-un tur, eu având ca scop principal să beau o cafea şi să mănânc ceva, pentru că în Oxford nu avusesem timp. Am trecut pe lângă casa lui Shakespeare, am făcut fotografii, n-am intrat să o vizitez şi nici nu ştiu cât ar fi costat şi am continuat plimbarea pe strada pietonală ce trece prin centrul oraşului. De-o parte şi de alta sunt diverse cafenele şi ochisem un Caffe Nero la care să mă opresc după ce văd oraşul. Şi am mers în continuare pe diverse străduţe, am văzut un han mişto, o bancă HSBC cu figura lui Shakespeare pe frontispiciu şi alte case englezeşti frumos amenajate şi cu multe flori şi străduţe liniştite. Cei din Stratford încearcă să scoată bani din orice urmă a lui Shakespeare, aşa că pe aceste străduţe poţi găsi să vizitezi casa unde a trăit sora lui Shakespeare, barul unde a băut Shakespeare o bere, teatrul unde s-au pus în scenă nişte piese şi nu m-ar mira să fie de vizitat şi casa vărului prietenei fostului coleg de apartament al unchiului portarului nevestei lui Shakespeare. Şi că veni vorba de nevastă, este prin zonă şi casa Annei Hathaway şi evident că se poate vizita, evident că eu nu am fost.

Am fost însă la biserica Sfânta Treime, unde este înmormântat Shakespeare. Este micuţă şi într-o zonă liniştită, înconjurată de multă verdeaţă. Intrarea se face prin cimitir, iar cimitirele englezeşti nu sunt ordonate ca ale noastre, ci fiecare parcă a fost înmormântat unde s-a putut săpa o groapă iar deasupra i s-a aşezat câte o piatră de ce formă s-a găsit în respectiva zi. Toate mormintele păreau atât de vechi încât ar fi fost un loc bun pentru turnat filme cu fantome. Iar biserica este destul de micuţă, potrivită oraşului. Înăuntru un preot tocmai termina de spus o predică unor copii şi apoi au spus împreună Tatăl Noastru. Mormântul lui Shakespeare este în spatele altarului, costă o liră ca să intri acolo, şi am rămas uimit că aveau disponibilă o broşură de prezentare inclusiv în română. În capelă sub o mare lespede este mormântul poetului, înconjurat de al soţiei sale şi al altor membri ai familiei apropiate. Am făcut câteva fotografii şi acolo şi am ieşit. La ieșire mi-am cumpărat o carte micuță, format A6 sau mai mic, cu toate sonetele lui Shakespeare, fiecare scris frumos în engleză pe câte o pagină. Unul din cele mai mișto lucruri pe care mi le-am luat din excursie. Preferatele mele sunt 17, 29, 43, 52, 66, 123, și câteva altele. Daca vreți să le citiți, neapărat în original, traducerile în română pe care le-am vazut până acum sunt cam slabe, și trebuie sa știți bine engleza și unele exprimări arhaice.

Afară tocmai începuse să plouă torenţial, mai tare ca acolo n-a plouat în toată excursia (în Londra a plouat puţin şi nederanjant, la Warwick la fel, şi după această zi nu a mai plouat deloc). Aşa că turul prin oraş s-a transformat în “găseşte un loc să te adăposteşti de ploaie”. Dacă mergeţi în Anglia neapărat să luaţi cu voi un impermeabil cu glugă, nu o simplă umbrelă, pt a putea vizita în linişte şi pace diverse locuri chiar dacă pe afară plouă. Am ajuns pe lângă râul Avon, unde era plin de gâşte şi mi-a plăcut cum 5 dintre ele însoţeau o lebădă pe apă. Nişte oameni treceau râul cu un bac tras de o funie. Şi pe ploaie am ajuns la acel Caffe Nero de care vorbeam prima oară şi m-am aşezat pe un fotoliu confortabil, am băut o Caramelatte la aproape 3 lire şi am vandalizat o felie de tort de ciocolată la 2,5 şi am ascultat muzică plăcută şi m-am uscat. Iar până m-am odihnit eu a trecut şi ploaia, am luat un sandviş la pachet de la un Subway şi am plecat la autocar şi spre Warwick, unde vroiam să ajung de când am văzut imagini de acolo acum mulţi ani la televizor.

Setul din Stratford e pe Flickr, pentru alte posturi din excursie urmăriți tag-ul Anglia.