►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Cum spuneam la sfârşitul postului anterior despre excursia prin Anglia, ne-am cazat la Haydock, lângă Liverpool, la un hotel Holiday Inn. A fost excelent totul, de la camera mare şi plină de mobilier nou până la micul dejun foarte bogat. Iar după acesta am mai mers vreo 10 kilometri până în Liverpool, unde urma să ne întâlnim cu un ghid local pentru un tur al oraşului.
Nu prea mi-a plăcut oraşul şi cred că asta a fost părerea întregului grup. La sfârşit, când ghidul ne-a dat timp liber prin oraş, răspunsul general a fost “ce să facem pe aici? hai să plecăm mai departe”. Până la urmă am avut o oră la Albert Docks, dar de mai mult nici că era nevoie.
Am intrat în oraş şi ne-am dus în faţa muzeului pentru întâlnirea cu ghida locală, o englezoaică pe la 50-60 de ani care ne-a dus apoi prin oraş şi ne-a povestit diverse. Oraşul e aşezat de-a lungul estuarului raului Mersey, şi am văzut intrarea într-un tunel ce traversează apa. Prin secolul 18 în jur de 50% din traficul cu sclavi al Europei trecea prin acest oraş, în secolul 19 în jur de 50% din comerţul naval european avea ca punct de plecare sau de sosire porturile din Liverpool. Tot aici se pare că era înregistrat şi Titanicul. Prin urmare majoritatea clădirilor din oraş au fost făcute pentru activităţi portuare, iar în ultima vreme au început să se ridice și clădiri moderne.
Simbolul oraşului este cormoranul, un păsăroi imens, numit “liver” în engleză, de unde şi denumirea oraşului. Cea mai frumoasă clădirea este Royal Liver Building, ce are pe acoperiş şi două astfel de păsări imense. Pe una din străzi am văzut şi o clădire în care a fost decupată că o porţiune rotundă şi pusă pe un motor ce se roteşte, artă modernă la scară mare (1, 2). În rest sunt diverse alte clădiri impresionante prin arhitectura lor, având în vedere că sunt destul de vechi, fiind acum sau la origine diverse sedii de bănci sau de companii de asigurare. Am trecut şi pe lângă intrarea în Chinatown, cu o poartă destul de interesantă, şi am oprit să vizităm şi cele două catedrale mari ale Liverpool-ului, cea catolică şi cea anglicană, recente amândouă, dar de unde voi pune fotografiile în alt post.
Singurul loc care mi-a plăcut a fost Mathew Street, o stradă pietonală ce reprezintă locul de unde şi-a început ascensiunea spre celebritate formaţia Beatles. Ghida engleza ne-a luat de mânuţă şi ne-a arătat Cavern Club, localul în care cei patru au cântat multă vreme şi de unde le-a plecat faima, iar 10 metri mai în jos pe strada era un alt bar, singurul din acea perioadă ce avea şi licenţa să vândă băuturi alcoolice, aşa că lumea şi cei 4 beatlesi ieşeau din când în când din Cavern şi veneau până aici ca să tragă la măsea, că nu se face muzica doar cu apă plată cu lămâie. Era pe acolo şi o statuie a lui John Lennon lângă care te puteai fotografia, un perete cu multe discuri câştigate de-a lungul timpului şi un magazin de suveniruri cu Beatles, unde se găseau şi CD-uri şi postere şi fotografii şi ochelari ca ai lui Lennon şi diverse altele. Eu însă, cum vă spuneam, ascult cu plăcere muzica diverselor formaţii ce îmi plac (şi unele melodii de la Beatles îmi plac foarte mult) dar nu mă interesează aşa tare de unde au venit sau ce fel de oameni erau, şi prin urmare n-am dat mare atenţie acelor magazine de suveniruri sau străzii Mathew. Zona însă este foarte plăcută şi liniştită, şi mai ales dacă aţi prins perioada Beatles merită vizitată. Un pic mai jos este şi un mall micuţ în faţa căruia o formaţie de dansatori distra lumea, în plină stradă.
Am plecat, am mers lângă apa estuarului Mersey, unde mie mi s-a părut mai degrabă dezolant decât interesant. Acolo de vizitat sunt Albert Dock, nişte clădiri ce au fost primele din Anglia construite în întregime din cărămizi, fier şi piatră, fără lemn. Fascinant, dar în ziua de azi nu sunt aşa impresionante, deşi apar ca fiind protejate în patrimoniul UNESCO. Acolo am avut vreo oră timp liber. În loc să intru, ca toţi ceilalţi, am traversat stradă până vizavi unde era o arenă mare de concerte şi câteva magazine, toate închise, şi fiind chiar pe malul apei era frig ca naiba. Aşa că m-am întors în Albert Dock, mai ales ca nişte bannere făceau reclama la o expoziţie Klimt deschisă în interiorul galeriilor din docuri. Clădirile docurilor formează un pătrat având apă în centru, cu diverse bărcuţe ancorate acolo, iar la parter sunt tot felul de restaurante şi magazine, plus aceste galerii de artă. Acolo era aşa aglomeraţie încât accesul la Klimt fusese închis pentru vreo 3 ore, ca să aibă timp cei intraţi deja să viziteze expoziţia şi să iasă, şi oricum costa aproape 10 lire. Erau câteva magazine mari de suveniruri, dar cam scumpe (de exemplu un fular cu FC Liverpool costă 15 lire), un Costa Coffee plus încă vreo 3 cafenele-restaurant, câteva magazine de dulciuri şi chestii de ronţăit şi unul sau două de haine. Pe scurt nu am avut nimic ce face pe acolo şi nici pentru cei doritori de shopping nu e chiar atât de mult de văzut. Am dat un tur prin toate docurile şi am plecat pentru că aproape trecuse ora. Tot acolo, dar cu intrarea din exteriorul Albert Dock este şi un muzeu Beatles care era plin de turişti, iar la ieşire magazinul de suveniruri avea la subsol o cafenea Starbucks frumos amenajată în ton cu locul. O fază amuzantă a fost când am luat o cafea, am cerut-o la cană pentru că nu suport să beau din pahar de carton, dar era aşa fierbinte încât nu se putea bea în timp util pentru a nu întârzia la autocar. Mă duc înapoi la casă, le cer să mi-o toarne într-un pahar ca să o iau la pachet, nici o problemă, dau cana în mâna unui angajat Starbucks care o apucă de partea fierbinte, nu de toartă. Se întoarce şi dispare după automatul de cafea şi la nici o secundă se aude un ţipăt puternic “aaaaaah!”. M-am simţit vinovat că nu i-am spus că e foarte fierbinte şi pentru că am râs pe sub mustăţi împreună cu vreo 5 alţi străini care aşteptau cafeaua acolo şi văzuseră toată faza.
Panorama cu 3 laturi ale Albert Dock. Originalul e la 12563×2138.
Şi apoi am plecat. Mă aşteptam la mai multe de la oraş, având în vedere că e şi Capitala Culturală Europeană a anului 2008, aşa cum a fost Sibiul anul trecut. Multe clădiri erau încă în amenajare, lucrările nefiind gata în timp pt anul 2008. Nici Albert Dock nu e cine ştie ce când privești obiectiv. Poate mă aşteptam eu la prea multe însă, având în vedere că veneam din Londra.
Va mai atrag atenţia la două fotografii ce ţin de bani. Prima în care am pozat meniul unui restaurant de pe Mathew Street, puţin mai jos de Cavern, şi unde cu 4 lire se putea mânca un mic dejun englezesc. Acele baked beans fac toţi banii, sunt o fasole cu bobul alb şi mai micuţ, făcute cumva într-un sos roşu, un pic dulci dar excelente ca gust. Am avut la toate hotelurile ce includeau mic dejun englezesc şi îmi pare rău că n-am găsit şi pe la noi de cumpărat. Iar acel cumberland sausage e un cârnat mai mic care în general nu mi-a plăcut, are un gust diferit de cârnaţii de la noi. Din cealaltă poză, făcută unui panou stradal, aflăm că traversatul mării până în Irlanda costă 55 de lire pentru maşină şi un om în ea, destul de lejer zic eu. Îmi pare rău că n-am văzut cât costă să treci cu maşina din Franţa în Anglia, aşa cum am trecut noi cu autocarul.
Tot prin Liverpool dădeam foarte des de statui cu “super lamb banana”, ca atunci când la noi pe străzi erau acele vaci vopsite în diverse culori şi motive. Superlambbanana este o încrucişare între un miel şi o banană, şi cine putea să gândească o astfel de combinaţie decât un japonez care probabil s-a uitat la prea multe anime. Erau peste tot prin Liverpool, în diverse culori, şi puteţi vedea altele precum cel de mai jos în setul de fotografii din Liverpool de pe Flickr. Pentru alte posturi din excursie urmăriţi tag-ul Anglia.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
2 comentarii
10/08/2008 la 10:10 PM
merita inregistrata faza cu cafeaua :) in ce alte tari ai mai fost, in afara de cele de care ai scris deja (anglia, portugalia, spania, andorra parca si croatia?)
alex(Citează)
11/08/2008 la 7:11 PM
Vezi aici https://www.nwradu.ro/about/ce-am-vizitat-prin-tari-straine/
nwradu(Citează)