►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Frate ce aleargă ăştia! Nu credeam că recordul de 9,72 secunde va cădea prea repede, dar Usain Bolt l-a dus la 9,69 şi într-un stil ce va rămâne în istorie, ridicând mâinile pentru victorie şi bătându-se în piept când încă mai avea 10-20 de metri până la finish. Nu m-ar mira să poate scădea şi sub 9,60 cu alte ocazii. Ce cursă superbă, mă consider norocos că am fost martor la ea, chiar dacă prin televizor.
Şi ca să fie completă treaba, la 100 metri femei au ieşit câştigătoare trei alergătoare din Jamaica. Tot podiumul a fost al lor. Au descoperit poţiunea magică a lui Asterix cei din Jamaica.
Foarte mişto e şi reuşita Constantinei Tomescu Diță. Nu a luat doar o medalie de aur, ci a câştigat una din probele emblematice ale Olimpiadei, cu tradiţii încă din Grecia Antică. Mi-a plăcut la interviul de după cursă când a declarat că pe la kilometru 30 avea ritmul atât de ridicat încât îi era teamă să nu crape, cuvintele ei. O reuşită de excepţie având în vedere că are 38 de ani, dacă aş fi în locul celorlalţi sportivi, unii de două ori mai tineri, m-aş duce să mă ascund după aşa o înfrângere.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
2 comentarii
18/08/2008 la 3:06 PM
e foarte posibil ca medicul jamaican sa le fi propus un drog inca necunoscut, pe post de nutrient in dieta zilnica.
tin minte din vremuri imemorabile victoria lui Ben Johnson cand a rupt ala toate recordurile posibile pentru ca ulterior sa se demonstreze ca era drogat si numele lui sa fie sters definitiv din cartea de istorie.
koma(Citează)
26/08/2008 la 12:35 AM
http://www.imdb.com/title/tt1151309/
alte comentarii cred ca sunt de prisos. ;)
eu de ex impingeam cu 10 kile mai mult la piept dupa niste amarate de energizante comuniste (efortex =)) – asta acum vro 10 ani. cand am sarit brusc de la 70 la 80 kile si colegii se intrebau cum draq?!?!?!?!
enzo(Citează)