In vizita in Turnul Londrei

Plătesc 14 lire, primesc biletul şi intru în Turnul Londrei. Pentru cei care nu ştiu, nu e doar un turn şi atât, ci ditamai fortăreaţa, cu ziduri mari de apărare (de fapt turnurile sunt chiar micuţe). În timpurile vechi, când situaţia politică şi militară din Anglia era instabilă, regii locuiau aici, în Turnul Londrei, unde puteau rezista diverselor asedii. Tot aici s-a întâmplat şi unul din episoadele misterioase din istoria Angliei: Edward al 5-lea, un copil ce avea 12 sau 13 ani atunci când a moştenit de la tatăl său tronul şi a devenit rege la aşa o vârstă fragedă, a fost trimis de unchiul său Richard, care avea rolul de Protector, în Turnul Londrei, împreună cu fratele său mai mic. După două luni cei doi copii au dispărut ca din senin, bănuielile fiind că unchiul lor i-a asasinat, mai ales că tocmai ce îi declarase ilegitimi la tron, deoarece tatăl lor, vechiul rege, încă nu divorţase complet de o femeie atunci când s-a căsătorit cu mama prinţilor şi o fază din asta de detalii birocratice. Cert e ca unchiul a preluat tronul şi a domnit ca Richard al II-lea, iar doi copii de nici 13 ani au murit doar pentru că s-au născut în familia regală.

Oricum, în Turnul Londrei sunt câteva turnuri de vizitat, te poţi sui pe ziduri, poţi admira corbii şi bineînţeles atracţia principală o reprezintă bijuteriile coroanei, sceptrul, coroana regală, săbiile de ceremonie şi toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de regele sau regina Marii Britanii. Dacă nimereşti la oră fixă poţi beneficia de un tur gratuit în care ghidul este un paznic îmbrăcat în uniformă oficială a Beefeaterilor de acolo şi vorbeşte teatral şi gesticulează şi imită diversele personalități ce au marcat istoria turnului. Dar eu am mers fără ghid şi după ce am trecut de primul rând de ziduri am intrat într-un turnuleţ şi am ajuns sus pe zidurile dinspre Tamisa şi iarăşi am văzut Tower Bridge. Am coborât în curtea interioară şi am văzut corbii ce sunt crescuţi aici şi împiedicaţi să zboare: nişte păsări imense, cu penele de un negru strălucitor, mari cât găinile, stăteau pe o porţiune de gazon şi păreau cam lipsite de chef de turişti, dar nu e după ele. Tot din loc în loc mai găseai oameni îmbrăcaţi în haine de epocă, câte un paznic oficial, câte un tun vechi, dar eu aş fi organizat altfel interiorul, aş fi mers şi mai mult pe ideea de întoarcere în timp, aş fi făcut ca în fortăreaţa totul să arate ca în vechime, eventual şi cu activităţi specifice, aşa cum aveam să văd la castelul Warwick. Ar fi fost cu atât mai frumos.

În centrul curţii interioare se găseşte aşa numitul Turn Alb, The White Tower, înalt de vreo 3 etaje şi mai întins decât celelalte. La parter sunt pe pereţi diverse arme şi obiecte, dar mai interesant este etajul, unde sunt expuse armurile diverşilor regi, şi poţi urmări evoluţia de-a lungul timpului, de la o simpla caschetă la o armură ce astupa şi fața şi apoi şi ochii până mă întrebam dacă cel din armura mai vedea ceva sau cum îşi diferenţia aliaţii de duşmani. Şi caii aveau armura lor. Undeva în centru se găseşte armura lui John of Gaunt, care a trăit în secolul 14, duce de Lancaster şi strămoşul multor regi ai Angliei. Armura este impresionantă pentru că John of Gaunt avea 2 metri şi ceva înălţime, iar armura lui era şi mai înaltă. Îmi închipui că pe câmpul de bătălie nu-i stătea nimeni în faţă, când era cu două capete mai înalt decât ceilalţi, cred că arată ca Sauron la începutul filmului Stăpânul Inelelor. Şi în rest tot felul de armuri, de arme din diverse perioade şi ale diverselor trupe şi cam atât e de văzut în Turnul Alb.

Odată ieşit de acolo ai în faţă o altă aripă, cea în care se păstrează bijuteriile reginei. De obicei este coadă la intrare, dar acum nu era deloc. Am intrat în clădire şi am mers ceva prin ea, prin camere decorate cu blazoanele tuturor monarhilor de până acum (“Dieu et mon droit” e blazonul de ceva vreme, ironic că are textul în franceză) şi culoare în care altădată aştepta lumea la cozi mari, pe pereţi erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a 2-a şi imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma să le vedem acolo. Am ştiut că am ajuns la capătul drumului când am intrat printr-o uşă de seif, groasă de jumătate de metru, iar înăuntru este o vitrină mare în care sunt expuse toate bijuteriile regale. Ca să nu se îmbulzească lumea sau să nu stea acolo prea mult timp s-au pus două benzi rulante de-o parte şi de alta a vitrinei şi stai pe bandă în timp ce te plimbă pe lângă bijuteriile expuse. Dacă vrei poţi să te întorci şi să mai stai de câte ori vrei pe benzi. Bijuteriile sunt foarte impresionante şi cea mai bună dovadă a puterii imperiului britanic şi a întinderii pe care a avut-o. Am văzut o coroană micuţă, aparţinând reginei Victoria, făcută toată în diamante şi smaralde. Am văzut inele cu safire imense peste care din rubin se făcuse o cruce, asemeni steagului britanic. Sunt săbii de ceremonii, sunt sceptrele dreptăţii, milei şi încă vreo două pe care le-am uitat, precum şi sceptrul regal şi coroana masivă. În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de până acum 3100 de carate, 620 de grame. Denumit Cullinan, a fost spart în mai multe bucăţi, iar cea mai mare dintre acestea, Cullinan I, Steaua Africii, se găseşte în vârful sceptrului englez. Este mare cât o piersică, deşi are doar 530 de carate, şi mă întreb cât de mare o fi fost piatra originală. A doua bucată spartă, Cullinan II, 317 carate, se găseşte în coroana imperială aşezată chiar lângă sceptru. Cât de mari le vezi în realitate şi cum strălucesc în lumină, atunci când stai cu nasul în ele, nu pot să descriu în cuvinte. Eu n-aş fi crezut că există aşa diamante mari dacă nu le-aş fi văzut acolo. Mă gândesc acum că am văzut apoi la Harrods diamante care nu sunt nici a mia parte din acesta şi costau o cifră cu multe zerouri în coadă. Iar în coroana reginelor se găseşte şi diamantul Koh-i-Noor, “Muntele de lumină”, vechi de aproape o mie de ani şi pentru care multe războaie s-au purtat între rajahii din India până când l-au luat englezii, şi care la 105 carate este mic în comparaţie cu celelalte, chiar dacă e cam cât o nucă. Unele coroane au câteva mii de alte diamante şi pietre preţioase în ele, iar smaraldele şi rubinele sunt şi ele de dimensiuni impresionante. E greu de considerat că oamenii sunt egali atunci când unul dintre ei are puterea şi dreptul să poarte astfel de bijuterii pe cap şi inele pe mână şi sabie la brâu şi glob într-o mână şi sceptru în alta, şi era rege și împărat peste Marea Britanie, America, Australia, India şi câte alte teritorii în Africa, Orient şi diverse insule. Fotografiatul e evident interzis.

Şi cam asta a fost şi Turnul Londrei. Mai era de văzut Bloody Tower, probabil unde îşi executa Henry al 8-lea nevestele, dar n-am mai intrat că mă săturasem de zonă şi vroiam să plec în continuare prin Londra. Setul din Turnul Londrei e pe Flickr, urmariti tag-ul Anglia pentru alte posturi din excursie.