Pompa de mancare

Arhi are un post bun pe un subiect despre care vroiam şi eu să scriu: copiii de 5-10 ani care deja sunt graşi ca nişte butoaie. De vină sunt părinţii inconştienţi, pt că la acea vârstă un copil nu are suficientă minte încât să-şi dea seama ce înseamnă mai târziu în viaţa să fie obez. Părinţii îl îndoapă, eventual şi bunicii, ca să crească mare şi rezistent, până îl fac mai mare în lăţime decât în înălţime. Copilul mănâncă, McDonald’s-ul e bun, mai bagă şi dulciuri cu pumnul şi e fericit. Părinţii nu îşi dau seama că îi distrug viaţa.

Perioada asta fericită trece repede: încep să facă mişto de tine alţi copii, apoi pe la 15 ani descoperi că nimeni din sexul opus nu se uită la tine, apoi pe la 20 descoperi că lumea de pe stradă mai degrabă întoarce capul decât să vadă un munte de şuncă revărsându-se din hainele tale, trei seturi de burţi şi braţe mari şi “sănătoase”. La 30 încep problemele de sănătate, şi faci parte din statisticile cu “o treime din populaţie e obeză”.

Îmi vine să-i bat pe părinţii care nu îşi dau seama că la o astfel de viaţă îşi condamnă copiii. Nu mai băgaţi în ei atâta mâncare! Vrea la McDonald’s? Du-l la sport! Plânge că nu i-ai luat ciocolata cu care s-a obişnuit zilnic? Mai bine să plângă acum decât în viitor când vor râde fetele sau băieţii şi îi vor da porecle. Observi că se îngraşă şi depăşeşte greutatea normală? Nu-i mai da mâncare şi pune-l la regim, ce dacă e odorul tău de preţ? Mai bine să te urască acum decât mai târziu…

Eu de exemplu am fost mereu slab. Am avut mereu un pic sub ceea ce era considerat normal pt o anumită vârstă. Foarte bine am făcut, mă felicit că nu am mâncat mult. “Mai bine bogat decât sărac, mai bine sănătos decât bolnav“, zicea cineva. Adaug şi eu “mai bine slab decât gras“, pentru că văd numai avantaje. Când eram mai mic şi mâncăm destul de puţin sau mai făceam nazuri, îmi dădeau ai mei exemplu vreo două fete, rude de-ale mele. Auzeam mereu cum vin ele acasă, de la şcoală, şi mănâncă o pâine întreagă cu unt, dacă nu au altceva. Cum îşi gătesc singure şi mănâncă, ce fete cuminţi sunt. Cum sunt ele în putere, roşii la faţă şi pline de poftă de viaţă şi muncă… Şi unde sunt acum, 15-20 de ani mai târziu? Au 100 kg, sunt necăsătorite şi veşnic deprimate. Singura bucurie e deschiderea unui nou magazin de haine XXXXL. “A început cu o cafea bună“, zicea o reclamă la Nescafe. “A început cu un părinte idiot“, zice obezitatea. Chiar zilele trecute râdeam cu ai mei despre acest subiect, eu întrebându-i ce-o fi fost în capul lor atunci când îmi arătau cât mănâncă alţi copii cuminţi, ei felicitându-mă că nu le-am ascultat sfaturile în această privinţă.