La drum: Sibiu si Brasov

Continuăm excursia făcută de 1 mai. Am plecat de la Cozia, pe Valea Oltului, spre Sibiu. Am depăşit pe drum un Audi R8 (era oprit într-o parcare). Înainte de Sibiu este satul Tălmaciu, unde înainte era un cunoscut popas, dar acum arăta în paragină. S-au dus vremurile când nu găseai peste tot mâncare şi băutura, şi o cărai pe a ta la pachet, bănuiesc. Când eram mai mic am mâncat de câteva ori pe acolo în diverse ocazii. Marea surpriză a fost când după satul Tălmaciu a urmat satul Tălmaciu 2. Câtă lipsă de inspiraţie. Credeam că e o glumă, dar chiar aşa se cheamă. 20 de kilometri după, intrăm în Sibiu.

Eram curios să văd doar centrul vechi al oraşului, cel atât de lăudat în 2007 când oraşul a fost capitala culturală a Europei. Aşa că am mers glonţ acolo. Din ce am vizitat altădată, este un muzeul al ţăranului roman, foarte frumos, unde se pot admira tot felul de case, cred că în zona Păltiniş. Dar acum am mers în centru pt vreo oră de plimbare.

Centrul arată extraordinar. Am avut această impresie după primă privire aruncată străzii pietonale pe care am mers şi mi-am păstrat-o până la capăt. Acea zonă se poate compara oricând cu zonele asemănătoare din Praga, din Salamanca, Salzburg, Verona şi alte oraşe de care mi-a adus aminte. Totul arată excepţional de bine îngrijit şi era o plăcere să te plimbi pe acolo. Multe cafenele şi restaurante în stradă, dar fiecare masă şi fiecare scaun erau ornamentale şi se potriveau perfect cu decorul zonei. Erau magazine, bănci, farmacii, gogoserii, dar fiecare avea firma în ton cu clădirea din care făceau parte şi nu stricau deloc aerul vechi al zonei. Iar odată terminată această stradă am ajuns în Piaţa Mare, care este minunată. Uitaţi-vă în setul de fotografii de mai jos. Clădirile sunt renovate şi bine aranjate, Primăria arată foarte mişto, muzeul Bruckental la fel, Casa Albastră şi toate clădirile de acolo. Erau bănci pe care să stai, erau mulţi turişti, erau arteziene şi copii care se jucau în ele. Două lucruri difereau de străinătate, şi anume faptul că nu găseai o toaletă publică şi faptul că erau câini vagabonzi ce stăteau în legea lor pe acolo. Am trecut prin Turnul Sfatului şi am ajuns în Piaţa Mică, am dat o tură Primăriei, am mers la Biserică Evanghelică (unde nu am putut intra, dar arăta bine din afară) şi cam asta a fost. Câţiva tineri vorbeau cu acel accent specific ardelenesc pe care îmi face mereu plăcere să-l aud. Aş fi vrut să stau la o terasă şi să mănânc o ciorbă şi o friptură, dar eram abia la mijlocul drumului meu şi timpul trecea, aşa că am plecat.

Drumul dintre Sibiu şi Braşov, prin Făgăraş, mi-a plăcut mereu. Tot drumul vezi în dreapta ta Munţii Făgăraş. Am mai fost pe acolo acum un an, când am avut treabă prin Mediaş, iar atunci acest drum era în reparaţii temeinice şi întrerupt de cam 50 de semafoare ce dirijau traficul în porţiunile în care se circulă doar pe o bandă. Acum e mai bine, drumul tot mai e în reparaţie dar semafoarele care să-ţi rupă ritmul sunt mai puţine. Munţii Carpaţi în dreapta, dealuri verzi, frumoase, peste tot în jur, sate… mă gândeam că domnitorii din vechime se plimbau probabil cu mare plăcere prin acest ţinut şi erau mândri să-l aibă sub stăpânirea lor.

Şi am ajuns la Codlea, unde se fac pui, la Ghimbav unde se fac avioane, apoi în Braşov. Oraşul era în reparaţie, ne-a deviat poliţia, noroc că iGO a recalculat imediat traseul şi m-a dus unde trebuie. Am urcat în Poiană şi am parcat la Şura Dacilor.

Poiana Braşov era o staţiune cam goală. Era lume, dar mă aşteptam să fie plin, fiind 1 mai. Maşini erau puţine, hotelurile şi vilele nu păreau să aibă prea multe camere ocupate, majoritatea oamenilor de pe stradă păreau ca şi mine, doar în trecere şi în plimbare prin staţiune. Ce să zic? M-am plimbat, am fotografiat câteva vile şi hoteluri, am mers pe la teleferic dar nu mai funcţiona şi apoi am mâncat ceva la Coliba Haiducilor. Acolo urcând la Colibă a fost şi primul loc în care am simţit cu adevărat aerul curat şi rece de munte. Se simte diferenţa imediat ce intri primii metri în acea pădure. La restaurant am fost cam dezamăgit. Arată foarte bine (vedeţi poze), este foarte frumos amenajat, ospătarii au fost fără cusur, mi-a plăcut chiar şi muzica populară ce se auzea, dar mâncarea a lăsat de dorit. Am luat o gustare caldă, ce mă aşteptam să fie un fel de platou combinat, cu multe feluri, şi s-a dovedit a fi nişte ficăţei şi nişte pastramă sau muşchi prăjit, cu mămăligă, într-o farfurie cât o scrumieră. Am luat apoi “frigărui din specialităţi cu garnitură”. Haiducii din vechime probabil înţelegeau în această delicatesă ca specialităţile să fie din căprioară, urs, mistreţ şi alte animale din pădure, dar mă aşteptam să fie de fapt frigărui combinate de porc şi pui şi cam aşa au şi fost. Iar garnitură a fost un pilaf cu cartofi natur mărunţiţi. O porţie de bulz haiducesc s-a dovedit a fi mămăligă cu brânză de burduf, nişte şuncă şi cârnăciori aruncaţi în ea, şi un ou ochi deasupra. O specialitate inedită, dar exact aşa o mănânc şi eu acasă, plus smântână, aşa că n-a fost nimic nou. Şi tot nu m-am săturat. Iar pentru că eram la volan, n-am putut nici măcar să mă bucur de o bere rece sau o carafă de vin. Papanaşi nu aveau. Aş mai fi mâncat nişte feluri atrăgătoare din meniu, de exemplu şoric cu ţuică fiartă, vânat cu sos de fructe de pădure, poate şi o ceafă de porc cu murături, dar costau mai mult decât tot drumul până acolo şi am zis pas. Acum mă gândesc că locul merită doar dacă poţi să te bucuri şi de o băutură bună la acea mâncare. Cu apă minerală nu are nici un farmec.

Şi am plecat. Se cam dădea stingerea când am plecat din staţiune. Străzile erau deja cam goale, de la ora 20, maşinile dispăruseră şi mai era un pic de agitaţie doar la cele câteva magazine de lângă Poştă. Trist. Mă aşteptam să fie o staţiune plină de viaţă, având în vedere că este probabil cea mai marfă şi cea mai scumpă de la noi, şi era şi 1 mai. Să fie prea departe pt bucureşteni, aceastia preferând să se oprească pe Valea Prahovei?

Jos în Braşov ploua cu spor. Bizar, sus fiind senin şi bine. Drumul pe Valea Prahovei a fost destul de liber şi pustiu. În Predeal nu mai era nimeni pe străzi. Mă aşteptam la aglomeraţie pe drum, ca în ştirile din fiecare weekend despre cozile interminabile de pe Valea Prahovei. N-a fost nimic de genul ăsta. În Sinaia mai erau câţiva oameni pe străzi, restul staţiunilor fiind pustii. Crucea de pe Caraiman se vede frumos în noapte, o cruce luminoasă pe cer în bezna totală din munţi.

Aproape de intrarea în Ploieşti, la 1 km înainte de Carrefour şi de drumul spre Petrobrazi care ocoleşte oraşul, avusese loc un accident. Un TIR intrase într-o maşină. Se întâmplase de curând, deoarece Poliţia a oprit traficul chiar la maşina din faţa mea şi am aşteptat o vreme pentru măsurători şi fotografii. Când s-a dat drumul la circulaţie, am avut inspiraţia să o iau prin Ploieşti în loc de centură. Drumul pe la combinat e nasol de tot, plin de gropi, îngust, are ditamai şanţul pe margine, iar din cauza accidentului se formase o mare coloană de maşini în spatele meu, care abia ar fi aşteptat să se bage la depăşiri periculoase până să ajungă în DN1. Aşa că eu am luat-o prin oraş şi bine am făcut, noaptea fiind pustiu. Am ajuns la Bărcăneşti şi pe DN1 înaintea coloanei de care vorbeam şi am mers singur tot drumul până în Bucureşti, unde am ajuns pe la 11 noaptea. O zi, 645 km.

Foto: setul din Sibiu şi setul din Poiana Braşov, pe Flickr.