La drum: Rm Valcea si Cozia

De 1 mai oamenii cool merg la mare, aşa că eu am pornit în direcţia opusă, într-o excursie de o zi pe traseul Rm. Vâlcea – Sibiu – Braşov şi de acolo acasă. Înarmat cu aparatul foto, o sticlă de Gatorade albastru (din ăla de zmeură) şi dorinţa de a vedea cum mai arătă munţii am pornit la drum, vesel şi sexy ca întotdeauna. La 7 dimineaţa am ieşit pe autostrada spre Piteşti şi peste o oră eram acolo. Noua centură a oraşului e foarte mişto şi m-a dus direct la drumul spre Vâlcea, înainte fiind de obicei nevoit să traversez oraşul, care mereu mi s-a părut îngust şi plin de semafoare. iGO săracul nu ştia de centură şi pe toată acea porţiune mi-a zis că sunt în câmp.

Drumul spre Râmnicu Vâlcea, pe Dealul Negru, a fost o încântare. Eram foarte curios cum mai arătă satele. Popasul de la Valea Ursului încă era acolo, şi la fel şi cel de la Dedulesti şi vestiţii săi mititei. Peisajul este foarte frumos, dar parcă trece mai repede când eşti la volan. Am făcut 2 ore şi un sfert din Bucureşti până în Rm. Vâlcea.

Unii din bunicii mei erau din Vâlcea, dar de 7 ani nu mai sunt acolo şi nici eu n-am mai trecut niciodată. Eram curios cum arată Vâlcea şi ce s-a mai schimbat. Am oprit în centru lângă un mall River Plaza şi un Winmarkt şi am făcut câteva fotografii. Ca întotdeauna, oraşul era foarte curat şi foarte liniştit. Flori frumos îngrijite, fântâni în faţă la Judecătorie, un gazon frumos la Primărie, cu flori de nu-mă-uita, un ceas mişto în centru. Dacă sunteţi prin zonă, opriţi şi acolo măcar o jumătate de oră, nu veţi regreta.

Am fost să vedem cum mai arătă casa bunicilor, aflată lângă Episcopia Râmnicului, apoi am urcat şi până la biserică. Pe acolo nimic schimbat. Mi-am adus aminte când mergeam cu bunicul meu în drumeţie pe dealurile din jurul oraşului, prin pădure. Aş mai merge şi acum.

Am plecat spre Sibiu. Abia aşteptam să revăd Valea Oltului, care mi s-a părut mereu extrem de frumoasă, fiind şi principalul motiv al excursiei. Am trecut prin Călimăneşti şi Căciulata şi mă gândeam că în orice altă ţară aici, în această zonă în care ai munţii lângă tine, despărţiţi de răul Olt, ar fi fost o zonă turistică foarte căutată. La noi era cam pustiu, în special din lipsă de promovare şi de renovare a hotelurilor. Am urmat Oltul, am trecut serpentinele, am admirat stâncile, tunelurile de tren de pe celălalt mal al răului, şi am oprit la Cozia.

Sfânta Mănăstire Cozia, după cum se numeşte, a fost întemeiată de Mircea cel Bătrân în secolul 14. De altfel, acolo se găseşte şi mormântul domnitorului şi alături de el a fost îngropată ulterior şi mama lui Mihai Viteazul, în interiorul bisericii. Mănăstirea mi-a plăcut mereu pentru că este aşezată chiar pe malul Oltului şi este o terasă acolo unde poţi sta chiar deasupra râului. Acesta era liniştit şi suspect de verzui ieri. N-am stat mult, era lume multă în pelerinaj şi cam înghesuială.

Am continuat drumul spre Sibiu. După ce se termină munţii urmează o altă porţiune foarte frumoasă de dealuri, atunci când treci în Transilvania. Pentru cei ce nu ştiu, acest turn dărâmat de la marginea drumului şi de pe marginea apei a fost pentru multe secole graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească.

Foto: setul de fotografii din Rm. Valcea si setul de la Cozia, pe Flickr.