►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Noul preşedinte al Partidului Conservator este Daniela Popa, care a câştigat şefia cu 570 de voturi pentru şi 642 de voturi împotrivă. Cum vine asta, e un mister, dar a câştigat deoarece a avut mai multe voturi “pentru” decât ceilalţi candidaţi, deşi s-a lăsat cu scandal din cauza diferenţei mici. Mă întreb însă, dacă ar fi avut 2 voturi pentru şi 1210 împotrivă, ar fi primit şefia dacă contracandidatul lua 1 vot pentru şi 1211 împotrivă? Ăsta e un sistem bun?
Cel mai amuzant a fost Dan Voiculescu. Din ce am văzut la ştiri, a dat vina pe cei din partid, spunând că i-a crezut că vor obţine 7% la europarlamentare, şi a fost foarte dezamăgit când a văzut că a obţinut doar echivalentul în procente al unui organ sexual masculin. Apoi s-a arătat dezamăgit şi de huiduielile din sală, de scandal, de atitudinea unora din partid, mergând în continuare pe imaginea de “gentleman” cu o înaltă ţinută morală şi comportament politicos. Din păcate pentru el, tot de Felix ştie lumea şi asta nu se va schimba. Din păcate pentru noi, pot să pun pariu că tot el va trage toate sforile în partid, şi s-a retras din prim plan doar ca să mai schimbe imaginea partidului.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj