Un ziar de acum 18 ani

Am prin casă câteva ziare luate de ai mei la Revoluţie. Un exemplar din Libertatea, luat chiar atunci când se aruncau pe gratis din tractoare, în primele zile ale revoluţiei. Şi am mai găsit azi câteva, şi le-am răsfoit cu plăcere, pt că atunci nu mă interesau.

Am un Studenţimea Democrată, “săptămânal al studenţilor români“, anul I, numărul 2, ediţie specială, 8 pagini, vineri 29 decembrie 1989, 2 lei. De acum 18 ani. Pe prima pagină e scris mare “Teroarea s-a întors pentru totdeauna în întunericul pe care l-a apărat!“. E un articol despre ce s-a întâmplat la Timişoara, între 16 şi 22 decembrie, deoarece nimeni nu ştia clar pt că dezinformarea lucrase până atunci. Poze cu armata, şi o poză mai bizară, a unui om cu un porumbel în mână (cred că e porumbel, rezoluţia şi hârtia sunt foarte proaste) şi sub ea scrie “Şi păsările au fost cu noi“. wtf? Un îndemn adresat fraţilor studenţi romani, de a nu dă nici un pas înapoi de la cuceririle obtnute prin sânge şi de a nu crede în ultimii diversionişti ai clicii ceauşiste ce încercau probabil să oprească revoluţia.

În pagina 2 este un articol întitulat “N-au avut destule cătuşe“, ce povesteşte cum o femeie numită Mădălina Dacia Mutulescu, anul 1 la Muzeologie, a maninfestat pe Magheru, a fost arestată şi dusă la Jilava, bătută, eliberată după câteva zile din mila iubitului conducător. E semnat de Ioan T. Morar. Pe femeia asta de ce nu o vedem niciodată la televizor, atunci când se comemorează Revoluţia? Că de Băsescu depunând coroane m-am săturat. De ce nu apar niciodată oameni care au fost acolo în stradă, care pot povesti nişte lucruri inedite? Un alt articol spune că în acea perioadă, în Spitalul de Urgenţă era internată şi mama Elenei Ceauşescu. De Crăciun ceruse banane şi tort de ciocolată, muşchiuleţ de porc şi carne de fazan. Chiar o fi cerut asta o babă de 97 de ani, sau aşa s-a dus vorba? Un etaj mai jos, era cadavrul unui student la Politehnică, Electronică şi Telecomunicaţii. Ca mine.

Libertatea – anul I, nr. 15, 4 pagini 50 de bani, miercuri 10 ianuarie 1990. Pe prima pagină este şi un articol întitulat “SIDA: o politică bestială ce periclita viaţa tuturor“. Mai jos e un articol care se întreabă “Există sau nu carne în Bucureşti?“, semnat de Sorin Roşca Stănescu, cu o investigaţie jurnalistică prin diverse alimentare din oraş. Doamne ce vremuri. Acum mă bucur că le-am prins, aşa un pic, pt că doar citind despre ele n-aş fi crezut niciodată că s-a putut trăi astfel pentru atâţia ani. Îmi aduc aminte cozile la care stăteam cu orele, şi cartelele pe care luam pâine şi ouă şi benzină, pt că dacă nu le-aş fi văzut cu ochii mei şi dacă n-aş fi stat la ele, alături de părinţii mei, aş fi crezut acum că astfel de articole au fost ficţiune.

România Liberă – nr. 14052, serie nouă nr. 18, sâmbătă 13 ianuarie 1990, 6 pagini, 50 de bani. Deasupra scrie mare “De moartea eroilor noştri – nimeni nu ne va mângâia. De libertatea pe care ei ne-au dăruit-o – nimeni nu se va atinge!“. O pagină mare de ştiri internaţionale, despre Gorbaciov, Helmut Kohl, Le Figaro. Pe 12 decembrie, cu o zi înainte, fusese zi de doliu naţional, organizată inclusiv la unele ambasade din străinătate. Îmi lipseşte exact pagina desre înmormântările în masă din Bucureşti şi Timişoara. Pe margine sunt numai fotografii cu persoane decedate în timpul revoluţiei. Un număr trist.

Am o pagină din Adevărul din 28 decembrie 1990, la un an după. La anunţurile de mică publicitate, este şi unul despre o fetiţă numită Marta, care în timpul revoluţiei s-a separat de părinţi şi cine o creştea atunci încearcă să le dea de urmă. Avea 3,5 ani dar între timp a mai crescut cu unul, spune anunţul. Nu-şi aduce aminte decât că avea o soră Violeta şi că stătea la bloc. Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu ea.