Spania, episodul 11: Avila

Ultimul oraş din excurie. Nu ultimul episod, pt că vreau să mai povestesc câte ceva despre Spania în general. Însă în Avila a fost ultima noapte şi ultima vizită, şi este o destinaţie foarte frumoasă pt a petrece ultima zi în Spania.

Oraşul turistic este într-o zonă de câţiva kilometri pătraţi, împrejmuită de ziduri medievale ce s-au păstrat în stare foarte bună până astăzi, motiv pt care sunt declarate patrimoniu sau ceva la fel de important pt oficialităţi. În această zonă sunt foarte puţine maşini, doar cele de aprovizionare, deoarece străzile sunt înguste şi pline de terase şi băncuţe pentru turişti. Am făcut un fel de circuit prin oraş, am văzut Catedrala în care nu poţi intra mai mult de 3 metri fără să plăteşti taxa de vizitare (cam aiurea), primăria, casa lui San Juan de la Cruz, un poet important în Spania, casa Sf. Tereza (altă personalitate importanta pt istoria zonei şi a Spaniei), un muzeu al aceleiaşi sfinte în care se pastraza degetul ei şi parcă şi un dinte (cam scârbos), foi scrise de ea, etc.

Apoi lumea s-a dus să dea iama prin magazine, pt că se termină Spania şi nu cumparaseră destule haine cu care să se dea mari acasă, iar eu m-am mai plimbat prin oraş. Întâmplător am ajuns să vizitez zidurile şi meterezele, iar priveliştea este superbă. Nu se poate da turul de oraş pe ziduri, ci doar se vizitează o zonă din apropierea catedralei, dar e frumos să vezi câmpia în afara lor şi acoperişurile celorlalte clădiri din oraş în spatele tău. M-am simţit ca un soldat din vremurile trecute, care patrulează zidurile cetăţii. Însă n-au apărut ninja care să escaladeze frânghii, şi nici Sauron nu a venit după inelul suprem. Doar am făcut fotografii.

Apoi am coborât, m-am mai învârtit prin oraş, am mâncat o îngheţată, am stat într-o piaţă imensă, am mâncat cină şi am băut o bere. În Avila există obiceiul ca la o halbă de bere să-ţi aducă şi ceva de ronţăit, în cazul de faţă mi-a adus scoici cu legume, foarte drăguţ aranjate. În jurul meu toate terasele erau pline, şi în cele mai multe cazuri de localnici, tot felul de babe care în loc să moară în singurătate ca la noi în ţară, ieşeau în grupuri la o bere, mai agăţau câte o altă babă ce-şi plimba câinele pe acolo şi o chemau şi pe ea la masă, şi petreceau toate până în seara. Hotelul era în afara oraşului, pe un deal numit Quatropostes, unde o cruce marchează locul în care părinţii au prins-o pe Tereza când aceasta era mică, în timp ce încerca să fugă de mauri. Deşi am auzit de mai multe ori explicaţia, n-am reuşit să înţeleg dacă au prins-o din urmă şi au fugit împreună, sau au prins-o şi au dus-o de urechi înapoi acasă. Seara de pe terasa hotelului se vedea frumos luminat oraşul.