►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・PC Garage・Flip・Secom・Altex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Nu prea mi-a plăcut Madridul. Nu ştiu de ce, şi alţii nu cred că împărtăşesc această părere. E un oraş mare, frumos, cu destule obiective de văzut, dar mă aşteptam la mai multe de la capitala Spaniei. Şi cred că înghesuiala din oraş, şi traficul imens şi multele străzi şi bulevarde (deşi mai aerisite decât în Bucureşti) au fost un şoc după Barcelona şi Zaragoza.
Îmi aduc aminte ce emoţie şi nerăbdare am simţit când am intrat prima oară în Paris, în Roma sau în Londra. Aici nu a fost cazul. Am văzut la periferie şi Alcala de Henares, locul unde s-a născut Cervantes, dar care acum este oraşul cu cea mai mare comunitate de români din Spania, din câte am înţeles la ştiri. E chiar lângă Madrid, nu s-au stabilit rău.
Intrarea în Madrid, deşi fără emoţii, a fost totuşi suprinzatoare. Noi am intrat prin estul oraşului, şi trebuia să ajungem în vest, la hotel. Să traversăm tot oraşul, prin trafic? Să ocolim pe vreo centură? Nu e nevoie, există tunele pe sub oraş. Mai exact am intrat în est într-un tunel lung de vreo 10 kilometri, lat de vreo 4-5 benzi, cu ieşiri în diverse cartiere de parcă am fi fost pe autostradă, şi am mers pe sub pământ până în partea opusă a oraşului. O construcţie impresionantă.
Ne-am cazat la un hotel de pe Paseo de la Florida şi a doua zi am vizitat oraşul. Mi-a plăcut doar Palatul Regal (foto), aflat lângă Grădinile Sabatini, un loc frumos de plimbare. În rest, multe bulevarde şi străduţe, unele în reparaţie ca şi la noi. Destul de înghesuit oraşul. Iar când e vorba de monumente şi obiective, cam sărac, se vede că Toledo a fost capitala Spaniei o vreme îndelungată. Câteva clădiri frumoase, deşi am uitat ce sunt (1, 2, 3, 4). Mi-am plăcut cele două turnuri înclinate, un fel de arc de triumf modern, construite de un tip bogat care apoi a ajuns la închisoare şi statul le-a confiscat, fiind acum sedii de bănci şi firme. În apropiere am văzut şi stadionul Santiago Bernabeu, care seamănă cu o fortăreaţă (şi chiar este, una a fotbalului). Tot pe acolo se găsesc şi multe ministere şi alte clădiri importante.
Am mers şi în Gara Atocha, unde au fost acele atentate în care au murit şi vreo 17 români. Nu seamănă a gară deloc, după cum puteţi vedea în fotografie. Peroanele şi trenurile erau la 2 niveluri sub mine şi în spate. Aici se vede vechea zonă a gării, unde acum este un fel de grădină botanică, iar în apa în care trăiesc multe plante acvatice este plin de broscuţe ţestoase. Şi o vânzoleală imensă în gara propriu-zisă, cred că mai mulţi oameni decât am întâlnit în total pe străzile oraşului. Chiar merită văzută.
Am văzut şi Piaţa Columb parcă, unde este o columnă, cu o arteziană şi nişte flori, plus nişte sculpturi în cinstea celor 3 corăbii cu care Columb trecea Atlanticul. Şi am oprit şi la Templul Debod, un templu egiptean adus în Spania. Iar vizită nu se putea încheia fără inevitabila Piaţa Spania, unde sunt nişte statui cu Cervantes, Don Coyote şi Sancho Pândă şi din ăştia.
Cam asta a fost şi Madridul, mă aşteptam la mai mult. E un oraş mare, ai ce vedea, ai pe unde să te plimbi, dar aş putea găsi oricând destinaţii mai bune spre care să mă îndrept, în loc de a reveni în Madrid. Fotografiile pe care le-am pus aici arată doar o mică parte din oraş, sunt mult mai multe de văzut, dar totuşi, nu ceva impresionant şi nu pe măsură capitalei unuia din cele mai mari imperii. Ce m-a mirat a fost numărul mare de poliţişti, nu de circulaţie, ci din aia din forţele de securitate, în grupuri de câte 3, prezenţi pe toate trotuarele şi în toate intersecţiile.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
2 comentarii
12/08/2007 la 1:50 AM
Palacio Real nu? Noi am vrut sa-l vizitam dar era nu stiu ce eveniment si n-am putut. Am fost in Prado, in schimb (pierdere de vreme, pentru mine, nu-s fana muzee) si am stat cateva ore. norocul nostru a fost ca am avut cateva ore libere in oras si ne-am plimbat de capul nostru pe acolo (bine ca frati-miu se orienteaza f bine, altfel ne pierdeam de 3 ori). Plaza Mayor mi-a placut mult – ca in toate orasele, pietonala, lume stand pe jos, porumbei… Partea centrala (cred), aia cu ursuletul, nu m-a dat pe spate, dar am gasit si niste zone misto si neaglomerate. Imi pare rau ca n-aveam un aparat foto mai bun atunci, statea un porumbel fix pe capul lui Don Quijote si arata foarte haios :P (intalnirea cu autocarul a fost langa parcul ala, asa ca am stat vreo ora sa ne uitam la statui…)
Jen(Citează)
12/08/2007 la 6:13 AM
Da, Palacio Real. N-am fost in Prado ca n-am avut chef, si doar cativa cred ca s-au dus. Am vazut un muzeu foarte frumos in Lisabona insa. In Portugalia statuile erau pline de ace orientate in sus, ca sa nu se aseze porumbei pe ele, nu le vedeai decat de aproape dar e ingenioasa ideea, erau toate curate.
nwradu(Citează)