Spania, episodul 5: Montserrat

Montserrat este un munte aflat cam la 100 km nord de Barcelona, considerat muntele sfânt al Cataloniei, deoarece mănăstirea de pe el adăposteşte o statuie a Fecioarei Măria, în jurul căreia există o adevărată legenda. Numele muntelui înseamnă “muntele fierăstrău”, pt ca acesta îi este aspectul. Cu o altitudine maximă de vreo 1200 de metri, este plasat în mijlocul unei câmpii, o adevărată ciudăţenie a naturii. Spaniolii, când discută despre legende, spun că Montserrat a fost înălţat şi apoi sculptat de săbiile de foc ale îngerilor, şi că statuia din mănăstire, care este foarte veche şi făcută din lemn (şi de aceea este neagră la culoare, catalanii spunându-i Bruneţica) şi descoperită după ce un pastor a avut o viziune despre locul în care această statuie era ascunsă într-o peşteră.

Drumul pe munte este plin de serpentine şi urcuş serios. Odată ajuns sus, priveliştea este incredibilă. Deoarece este singurul munte din acea zonă, îţi trebuie ochi de vultur ca să poţi vedea întreaga panoramă. Iar spaniolii ştiu să facă turism şi deci locul este plin de terase de unde poţi admira muntele şi câmpia din jurul său. Mănăstirea în sine este la baza unei stânci, o clădire mare şi frumoasă în interior (1, 2, 3), dar cam comercială acum. Poţi să cumperi păpuşi, cărţi, pixuri, iconiţe, globuri de sticlă, dar mi se pare cam bizar că la magazinul de suveniruri să aibă inclusiv brichete cu imaginea mănăstirii pe ele… măcar călugării ar trebui să fie împotriva fumatului.

În rest, o curte cu statui cam ciudate, un traseu care te duce la statuia despre care spuneam că este venerată, magazine de lichioruri (nu sunt genul meu de băutură aşa că nu mi-au plăcut) şi din nou priveliştea care se vedea de pe parapet, şi care atrăgea pe toată lumea, cu mici pauze în care te uitai uimit la ce forme au vârfurile stâncilor de lângă tine.

A doua zi am plecat spre Madrid, dar întâi am oprit o vreme în oraşul pe care îl pun pe locul 2 sau 3 în topul celor văzute în excursie, şi anume Zaragoza.