Spania, episodul 3: Barcelona

Mi se pare greu să scriu despre Barcelona, şi cred că din subconştient am amânat momentul acesta un pic mai mult. E greu să scrii despre un oraş foarte frumos, unic, într-un singur post şi să-l menţii şi la o mărime considerată acceptabilă pt bloguri (ceea ce ştiu deja că nu voi reuşi).

Provincia Catalonia are autonomie regională foarte mare în Spania. Se guvernează singuri, au propria lor limbă (inscripţii bilingve peste tot, în catalană şi castiliană, deşi diferenţa dintre cele două limbi este minoră), iar oamenii sunt foarte mândri de originea lor catalană şi de felul de a trăi şi gândi, iar acest lucru se vede peste tot în Barcelona. Deşi oraşul a început să se dezvolte cam acum 2 secole, locuitorii, ajutaţi şi de olimpiade, expoziţii universale şi alte evenimente, au reuşit să-l aducă aproape pe acelaşi nivel cu Paris sau Londra, să-l facă o destinaţie pe care orice om ar trebuie să o aibă măcar o dată în viaţă.

Autocarul cu care am făcut turul ne-a dus întâi în Portul Olimpic. Acolo se află două clădiri înalte, construite cu ocazie Olimpiadei recente, şi o “sculptură” ce se vrea a fi un peşte, şi care este vizibilă în stânga fotografiei. Tot aici se afla un port de iahturi şi plaja din Barcelona, care era plină de oameni. În depărtare se vedea o telecabină, între două turnuri înalte ale oraşului. Deja părea interesant. Am plecat spre Sagrada Familia, numită Templu şi nu Catedrală, probabil cea mai cunoscută lucrare a lui Gaudi. Pe drum, în depărtare se vedea Turnul Apelor, o clădire în formă de glonţ care mi-a adus aminte de una similară văzută în Londra cu câteva luni înainte. Noaptea cică este iluminată în culori care se schimbă mereu.

Sagrada Familia este incredibilă. Te simţi acolo în prezenţa unei construcţii la fel de unică precum Turnul Eiffel sau Statuia Libertăţii, şi rămân convins că ar fi trebuit menţionată între noile minuni ale lumii. Mi s-a părut înaltă cam tot cât catedrala din Viena sau cea din Strasburg, pt cei care le-au văzut, şi incredibil de detaliată în sculptură exterioară. Nu există nici un metru pătrat de faţadă pe care să nu fie ceva inedit reprezentat, în stilul unic al lui Gaudi. Înăuntru nu am intrat, se vedeau oricum numai macarale deoarece încă este în construcţie şi renovare. Ne-am holbat şi noi cât am putut, apoi am mers în spatele catedralei, unde are complet altă faţă. Mai nouă, mai deschisă la culoare, mai aerisită, dar în acelaşi stil nebun şi cu statui pătrăţoase.

Am continuat drumul, spre Parcul Guell, unde se afla şi două case comandate tot lui Gaudi de către un bogătaş. Parcul este frumos, cu palmieri, coloane de piatră, statui colorate, iar cele două case arata de parcă ar fi făcute din turtă dulce din poveşti. Şi oraşul se vede frumos de pe platoul făcut special deasupra caselor.

Ne-am plimbat în continuare prin oraş. Străzile seamănă cu cele americane, cu intersecţii la 90 de grade, şi cu un mare bulevard Diagonal ce traversează oraşul dintr-un colţ în altul. Am văzut o altă casă făcută de Gaudi, am văzut blocuri frumoase de 4-5 etaje, predominante în oraş, am văzut alte clădiri despre care nu mai ştiu ce sunt, multe statui, multe flori şi monumente. Am coborât în centru, am trecut pe sub o pasarelă ce-mi aducea aminte de Puntea Suspinelor, am văzut catedrala oraşului, unde micuţul trepied s-a dovedit foarte util, ca şi în restul bisericilor pe care le voi vizita. În piaţa din fata catedralei este o clădire cu faţada pictată de Picasso, şi de acolo se ajunge foarte uşor pe Rambla, celebrul bulevard al Barcelonei. Când am ajuns pe Rambla am crezut că se terminase vreun meci şi s-a dat drumul spectatorilor, pt că erau mii de oameni mergând pe o zonă pietonală lată cât Bvd. Magheru, dar aşa este Rambla la orice oră. Multe magazine, cafenele, patiserii, plin de turişti, iar atmosfera era una de voie bună şi distracţie. Eu n-am avut răbdare să intru în atâtea magazine, şi am mers în continuare până în Piaţa Cataluniei.

În toate celelalte oraşe spaniole pe care le-am văzut, piaţa centrală se numeşte Piaţa Spania, dar aici barcelonezii îşi arata independenţa numind-o Piaţa Catalonia. O zonă frumoasă, cu statui, fântâni şi flori. Şi un om gras, dezbrăcat complet. Nu ştiu ce făcea, dar era un burtos, un un ghiozdan pe umăr şi nimic altceva pe el, mergând pe acolo printre oameni. Stăteai pe o bancă, citeai un ziar sau te odihneai, şi deodată te trezeai că se opreşte un gras în faţa ta, cu “salamul” la un metru de capul tău, şi stă aşa câteva minute. Turiştii nici nu se mai uitau la statui şi flori, ci toţi erau cu ochii pe gras, iar mulţi râdeau cu lacrimi de situaţie şi de ce le văd ochii. Îl găsiţi prin imaginea aceasta. Bizar.

După câteva ore pe acolo, o cafea băută, un sandviş cu jamon serrano mâncat şi câteva magazine vizitate, am plecat iarăşi. Se cam însera, şi autocarul ne-a urcat pe muntele Montjuic, de lângă oraş. Pe drum am văzut celebra antena de telecomunicaţii proiectată de Calatrava, am trecut pe lângă o Grădină Botanică şi un palat, pe lângă nişte telegondole şi am ajuns într-un loc de unde se vedea la picioarele noastre întreg oraşul, inclusiv portul.

Iar de acolo a mai fost puţin de mers până la Palatul Regal şi fântânile sale. Fotografia aceasta este de pe nivelul intermediar, spre fântânile palatului. La nivelul cel mai de jos se găseşte o arteziană gigantică, şi care începând cu 9:30 seara face în mai multe reprize de câte 20 de minute spectacole de apă, lumini şi sunet. Uneori pe muzică clasică şi pe operă, alteori şi pe melodii moderne, am auzit. Spectacolul combinat de apă, lumină şi muzica este impresionant, probabil fiind depăşit doar de cel din Las Vegas, deşi acela nu cred că are fântâni colorate. Timp de 20 de minute cele câteva mii de oameni care stăteam acolo am privit non-stop jocul apei şi formele pe care le făcea(1, 2, 3), la sfârşit aplauzele generale arătând că dacă vizitezi Barcelona, la ora 21:30 trebuie să fii sus pe Montjuic, altfel pierzi ceva probabil unic în Europa (deşi şi în Craiova am înţeles că e o fântână muzicală acum :P). Iar la un grup de 3 fântâni micuţe am tras un cadru care îmi place foarte mult cum a ieşit.

Pe drumul înapoi spre Calella, pe autostrăzile suspendate ce părăsesc oraşul, am trecut şi pe lângă Turnul Apelor despre care vorbeam, frumos luminat, parcă special pus acolo ca să încheie un tur minunat. Barcelona este printre puţinele oraşe în care aş putea sta multe zile fără să mă plictisesc, şi în care aş vrea să revin de multe ori. Am văzut multe alte oraşe ale Spaniei în această excursie, şi nici unul nu s-a ridicat măcar la un sfert din magia pe care o are Barcelona, în orice aspect al oraşului, fie el arhitectură, aspectul străzilor şi al clădirilor sau locurile pe care le poţi vizita.