un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Spania, episodul 2: La plaja

4 Aug 2007  ·

GÂNDURI, TURISM  ·

6 comentarii

A doua zi am mers la plajă. Era la o aruncătură de băţ de hotel, dincolo de o promenadă umbrită de copaci, pe unde lumea mai plimba un câine sau mai făcea jogging. Am rămas uimit de simplitatea şi buna organizare a plajei, în contrast puternic cu litoralul nostru, unde toată lumea încearcă să facă o grămadă de bani în cât mai scurt timp posibil.

În Calella costă 3 euro un şezlong de plajă, şi tot atât era şi o umbrelă. Şezlonguri erau însă puţine, aşezate la distanţă mare unul de altul, nu înghesuite ca la noi, şi ocupau 10% din plajă, restul fiind rezervat celor cu saltele şi cearceafuri. Din loc în loc era câte un bar pe plajă, o terasă, sau un centru de închiriat canoe sau bărcuţe.

Nisipul era foarte curat şi complet lipsit de scoici. La mal şi în primul metru în apă sunt pietricele, mici şi nederanjante, nu pietre mari ca pe la Cannes şi Nisa unde te dureau picioarele rău de tot când călcâi pe plajă sau în apă. Apa era caldă şi limpede, la un metru de ţărm îţi venea până la genunchi, la doi metri deja era cât mine, apoi nu mai atingeai fundul. Erau valuri, dar nu cine ştie ce. Era foarte relaxant să înoţi, câtă vreme nu-ţi intra apă în ochi, pt că era mai sărată decât Marea Neagră. Nu am văzut nici un gunoi, nici o algă, şi din păcate nici o tipă marfa, în afară de o rusoaică ce stătea în acelaşi hotel şi după care se uita toată lumea, mai ales când ieşea din apă. În rest destul de multe babe.

În această zi a fost mai înnorat dimineaţa, dar călduţ şi bine, iar apoi a ieşit şi soarele. În ziua următoare m-am trezit devreme să văd răsăritul. Nu l-am văzut (Soarele n-a răsărit din mare, ci de după nişte hoteluri, cam bizar) dar în schimb am rămas uimit să văd la ora 6 dimineaţa grupuri de 5-6 oameni mergând pe plajă şi culegând orice gunoi găseau, în nişte saci imenşi. Cei cu bărci de închiriat se pregăteau de afaceri, un tip pescuia, alţii veniseră pt o baie matinală. Vaporaşele îşi făceau cursele, spre Tossa del Mar, unde m-au dus şi pe mine în prima zi.

Mi-a plăcut foarte mult plajă. Nu m-am simţit niciodată înghesuit de lume, era destul loc pt toţi. Nu auzeai muzica deranjantă, nu auzeai dialogurile altora, nu arunca nimeni nisip pe tine când trecea pe lângă cearceaf. Puteai să dormi fără nici o grijă, sau puteai să stai să te bucuri de briză, de privelişte şi de zgomotul valurilor. Părea foarte civilizat totul, iar toţi oamenii se relaxau şi se bucurau de Mediterană, fără a fi deranjaţi şi fără a deranja pe nimeni altcineva, chiar şi involuntar.

asus s5507

    6 comentarii

  1. da arata foarte bine. e cam la fel ca in antalya plaja la comfort si marea la fel. absolut nici o alga, fara chistoace de tigari si multe alte chestii mult prea obisnuite la noi

      (Citează)

  2. si nici o poza cu rusoaica? :( :P

      (Citează)

  3. Am vrut sa-i fac o fotografie. Lucru destul de dificil, avand in vedere ca este bizar sa te pui in fata unei femei cand iese din mare si sa-i faci o poza. Facusem si acest lucru, poza era ok, dar am sters-o ca mi s-a parut prea ciudat sa merg pana in Spania ca sa fotografiez femei.

      (Citează)

  4. da’ berea? cat era berea? ca doar nu am nimerit numai eu 3.20 eur/400 ml? :((

      (Citează)

  5. Un pack de 6 cutii era cam 2 euro, fie ca era San Miguel, Estrella Damm sau Mahou. La terase si restaurante dadeai 1,5 euro pe un pahar, si parca am dat si 3 euro pe o halba mare candva, cam cat zici tu asa…

      (Citează)

  6. He he, nu ti-am zis de berile alea de 6.85 baute langa Sagrada Familia, la halba mare intr-adevar…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus