Portugalia, episodul 2: Sintra si Cascais

Să revenim la excursie. A doua zi după ce am vizitat Lisabona am văzut încă un motiv foarte bun pt care m-aş putea muta acolo, fără nici un regret. La 20 de km de oraş se afla munţii şi renumită staţiune Sintra, iar la 20 km în cealaltă direcţie se afla Oceanul Atlantic şi minunatele staţiuni de la Cascais şi Estoril. Am mers pe rând prin toate.

Sintra seamănă cu Poiana Braşov. Undeva între dealuri şi munţi, se află acest orăşel care acum este patrimoniu UNESCO, şi unde concentraţia de palate şi vile impozante atinge noi recorduri. Am vizitat un palat regal, asemănător cu Cotroceni, dar amuzant şi prin faptul că avea o cameră în care un rege a fost prins de o femeie de la curte în timp ce “călărea poneiul” cu altă femeie de la curte. Prins cu penisul în sac, regele a zis pe un ton nevinovat ceva de genul “ce? este bine!” aşa că acum acolo este o încăpere mare cu gaiţe pictate pe tavan şi în jurul fiecăreia scrie “este bine”. În rest priveliştea era foarte frumoasă şi pe un drum ce urcă şi mai mult am găsit o vilă superbă, cu o poartă sculptată şi decorată, iar în curte avea o grădină cu flori exotice, statui şi alei ce treceau printre heleştee cu lebede negre. Este bine.

Am plecat spre ocean. Am oprit la aşa numitul Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei Continentale, după cum arată fotografia în care stau lângă inscripţia cu coordonate. Era şi sus, iar la picioarele stâncilor se auzea oceanul făcând zgomot puternic. Lângă noi era un far şi de acolo puteai să cumperi un certificat, cum că ai ajuns la capătul continentului. Aş vrea să pot spune că am stat acolo, la marginea stâncii, şi am avut întreg Oceanul Atlantic în faţa mea şi intrega Europă în spatele meu, dar nu s-a putut. Vântul era atât de puternic încât abia puteam sta în picioare, ne ţineam cu toţii de balustrade şi abia reuşeam să deschidem ochii pt o poză. Dar capul era foarte frumos, şi îmi voi aduce aminte mereu cu plăcere de el pt că aici am văzut prima oară oceanul.

În drumul spre Cascais am trecut şi printr-un loc numit Gura Infernului, o formaţiune ciudată de stânci săpate de ocean şi în care atunci când apa este agitată, se face multă spumă şi vuiet, dar în acea zi nu era cazul. Apoi am ajuns în Cascais şi mi-a plăcut din prima. Mi-a adus aminte de acele insule tropicale pe care le vedem în filme sau în jocuri pe calculator. Plaje micuţe, cu nisip extrem de fin, dar închis la culoare. Bărci de toate mărimile ancorate. O promenadă pe marginea apei, cu vile de toate mărimile pe partea cealaltă a străzii (şi ce privelişte au). Iar orăşelul era un labirint de străduţe pietonale, pavate pe jos cu pietre colorate, şi în care puteai mânca la diverse terase şi puteai cumpără tot felul de suveniruri şi peste tot se auzea muzică veselă. Am găsit şi un mall de câteva etaje, la ultimul fiind multe restaurante plus o terasă exterioară generoasă de unde puteai vedea în jurul tău. Câte un castel, un turn de apărare, dar deja erau ceva obişnuit.

Estoril este lipit de Cascais, dar staţiunea este mai de lux. Portugalia a fost neutră în războaie, aşa că aici veneau toţi bogaţii Europei să se relaxeze în timp ce în ţările lor luptele erau în toi. Hotelurile erau mai mari, mai bune, totul părea mai îngrijit, dar parcă şi totul era mai zgomotos şi mai agitat. Am intrat în Cazinoul Estoril, cel mai mare din Europa, dar nu mi-a plăcut. Podeaua şi pereţii erau din marmură neagră, şi peste tot erau lumini roşii şi era foarte obositor la ochi. Deşi era mijlocul zilei şi al săptămânii, cazinoul era plin de jucători. Voi continua totuşi să mă duc în Monte Carlo când voi avea chef de cazinou, cel din Estoril nu m-a convins :P Eu am ieşit şi prin parcul din faţa sa şi până la apă. La plecare lipsea un om din grup, s-au dus câţiva după el în cazinou şi l-au găsit băgând de zor monede şi trăgând de manetă, poate o câştigă. Cineva lângă tocmai câştigase 50.000 de euro. Odată toţi turiştii recuperaţi şi legaţi în scaune ca să nu mai fuga la tentaţia cazinoului, am plecat spre Fatima.

A fost frumos statul între palmieri, la marginea oceanului, urmărind iahturi şi oamenii la plajă şi apa albastră. Coasta de Azur a Franţei este mai frumoasă, dar acolo dacă nu ai Rolls Royce parcă te simţi în plus. Un sejur în Cascais sau Estoril cred că ar fi la fel de frumos precum unul pe Costa Brava, mai ales cu Lisabona aproape pentru vizitare.