►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Conceptul Surface continuă să mă impresioneze, se pare că cei de la Microsoft s-au gândit la o grămadă de chestii inedite când l-au făcut. Acest post de pe Ars Technica ne spune că deşi este o interfaţă ce reacţionează la atingere, nu are un touch screen. Rezultă deci că poţi pune o vază sau un obiect greu pe Surface, ca pe o măsuţă obişnuită. Computerul are de fapt 5 camere video, ce operează în IR, şi acele camere recunosc forma mâinii şi gesturile pe care le face omul.
Mai mult, se pot ataşă nişte etichete micuţe pe diverse obiecte şi când le pui pe Surface, computerul reacţionează mişto la ele. Este dat exemplul unui pahar astfel etichetat, care atunci când este pus pe dispozitiv, va fi iluminat frumos şi vor apărea nişte animaţii. În plus, Surface ştie să se conecteze la dispozitive Bluetooth şi Wi-Fi, putând să afişeze pozele de pe o cameră foto cu tehnologie wireless atunci când o aşezi pe “măsuţă”, sau să ruleze muzica dintr-un Zune. Şmecher de tot, articolul ăsta m-a impresionat mult mai mult decât site-ul original şi filmele de acolo.
Singura chestie nasoală e că e bazat pe Windows Vista. Dacă se blochează, cum apeşi CTRL+ALT+Delete, dacă nu ai taste? Dacă ştie să se conecteze la net, ce se va întâmplă cu Surface cu prima ocazie când cineva scrie un virus special pt acest dispozitiv? Mie mi se părea aiurea să ai un antivirus pt telefonul mobil, dar să ai unul şi pt măsuţa de sufragerie deja e prea SF.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj