Anglia, episodul 5: Londra

În sfârşit, la mai mult de o lună după ce m-am întors din Londra, apuc şi să scriu ceva despre acest subiect şi să pun pozele pe net. Să încep cu drumul spre Londra, pt că a durat două ore să trecem de periferie ca să intrăm în oraş. Eu n-am regretat timpul astfel petrecut, deoarece a fost foarte interesant. De exemplu prin Craydon mi-au plăcut căsuţele, toate erau cam la fel, aveau doi copaci, nişte gazon în curte, loc de parcat 2 maşini, şi o casă cu etaj, una din camerele de la etaj avand o fereastră imensă. Casă după casă, toate în acest stil, majoritatea din cărămidă, o culoare caracteristică locuinţelor englezeşti. Era aglomerat rău pe stradă, multe maşini, mult trafic, dar autobuzele şi taxi-urile aveau prima bandă rezervată doar lor, şi nici un alt autovehicul nu intră pe acolo. Stăteam 50 de maşini la un semafor, în timp ce bandă 1 era liberă, dar nu se baga nimeni pe ea (amendă 100 de lire, camere video peste tot). Pe măsură ce ne apropiam de Londra, semafoarele erau tot mai dese, la un moment dat vreo 4-5 pe o distanţă de 200 de metri. Enervant rău dacă faci naveta în fiecare zi. Aceste periferii erau pline de magazine, unul lângă altul, la parterul tuturor clădirilor. De fapt se pare că astfel de “small businesses” sunt caracteristice britanicilor. Magazine de fructe, de pantofi, frizerii, fast-food-uri, haine, orice. Atât strada principală cât şi cele cu care ne intersectam erau înguste rău, se vede că ţara s-a dezvoltat mult încă de acum sute de ani şi nu au prevăzut drumuri largi.

Intrarea în Londra nu a fost ceva spectaculos. Nici n-am ştiut că am intrat, practic. Prima clădire de 10 etaje am văzut-o pe aici, în rest englezii nu prea au clădiri înalte. Am trecut printr-un tunel făcut într-o clădire, şi am ajuns la Tower Bridge, care este foarte impunător. Am trecut podul, şi imediat lângă este Tower of London, care nu e cine ştie ce clădire, deşi arătă frumos. Asta este o caracteristică a Londrei, totul arată frumos, totul este bine îngrijit şi decorat, indiferent de vârstă. În depărtare se vedea şi o zonă de clădiri moderne, din care cea mai interesantă părea cladirea-ou. Străzile sunt ceva mai largi în oraş, mai sunt tuneluri, mai vezi clădiri de birouri, etc. Am dat un tur de oraş din maşină, destul de complicat având în vedere traficul. Am văzut Parlamentul, Tamisa, Big Ben, Westminster Abbey, Eye of London (roata imensă de carnaval, din vârful căreia panorama cred că este spectaculoasă). Am văzut palatul regal, parcurile Hyde şi St. James, Trafalgar Square, tot felul de muzee, de clădiri importante. Cam peste tot este ceva de văzut. Traficul era foarte intens, însă nu haotic.

Apoi am mers la Harrods, despre care am scris înainte. Zona Knightsbridge (parcă) este mai de lux, şi se vedea acest lucru în magazinele care erau pe acolo, şi în limuzinele din faţa lor. După cumpărăturile din Harrods am mers spre Piccadilly Circus şi apoi în cartierul chinezesc, unde am parcat şi am luat-o la picior prin oraş. Cartierul chinezesc este mic rău. Însă imediat lângă este Leicester Square, un fel de piaţă din aceea pietonală în care mereu este plin de lume, fie la magazine, fie stând pe iarbă, mulţi tineri, multă muzică şi veselie, restaurantele erau toate pline, lumea intra la cinema şi la teatre (multe teatre, şi la toate erau cozi la intrare). Se vede că trăiesc bine şi că le place să iasă în oraş, deoarece nu există local sau magazin fără clienţi.

Am ajuns în Trafalgar Square, lângă care este Royal Gallery. Frumoasă zona. Se lăsa seara, am mers pe jos spre Downing Street nr. 10, pe un bulevard plin de clădiri frumoase şi multe sedii ale diverselor instituţii. Iar de acolo prin parcul St James spre Buckingham Palace. Parcul era superb, aer curat, un lac cu răţuşte şi pelicani, lume la jogging, cupluri pe bănci. La palat celebrii paznici lipseau. Îi spusesem unui englez că vreau să mă duc la ei şi să văd dacă e adevărat ce se spune, că nu se mişcă şi nu vorbesc şi nu fac nici un gest indiferent ce le-ai face. Dar se pare că nu mai este posibil de demonstrat sau infirmat acest mit. Asta deoarece acum există poliţie care îi păzeşte pe paznicii palatului, ca să nu se mai ia lumea de ei. Asta mi s-a părut super tare, să există paznici pentru paznici. Nu prea erau coşuri de gunoi în zona asta a oraşului, cineva spunea că să nu fie tentaţie pt terorişti să pună bombe, dar mi se pare aiurea să nu ai unde să arunci o gumă de mestecat. Ne-am întors în Trafalgar Square şi de acolo la maşina din parcarea subterană. Atunci a început cursa pt găsirea unui loc unde să plătim “taxa de congestie”, de 10 lire în cazul în care intrai în centrul Londrei. Dacă nu o plăteam până la 10 pm, venea amendă. După ce 2 benzinării aveau probleme cu baza de date, şi un punct de plată se desfiinţase, la 21:58 am găsit un magazinas de cartier în care se putea plăti şi am fost salvaţi. Şi de acolo am mers la un restaurant chinezesc excelent. Evident că toate aceste drumuri se desfăşurau prin trafic incredibil de aglomerat (după ce am văzut Londra, nu mă mai pot plânge de traficul din Bucureşti), dar mie îmi plăcea, pt că n-am în fiecare zi ocazia să merg pe The Strand sau să trec podul peste Tamisa. Până am ieşit din Londra plus drumul înapoi spre orăşelul în care stăteam, s-a făcut 1 noapte, cât să rămână timp de făcut bagajul, dormit 4 ore şi plecat spre aeroport, pt că a doua zi reveneam în ţară.