Anglia, episodul 3: Harrods

Înainte să zic mai multe despre Londra, vreau să vă spun un pic despre Harrods. Este unul din cele mai mari magazine din lume, şi are în principal numai marfă de lux. Este în zona Knightsbridge din Londra, un cartier de lux, să zicem, iar magazinul, al cărui proprietar este acum Mohamed Al-Fayed, ocupă toate cele 5 etaje ale unei clădiri frumoase, plus subsol, şi după cum zice Wikipedia, este vizitat de 300.000 de oameni şi are 5.000 de angajaţi. Din ce am văzut, etajele sunt împărţite în raioane mai mari sau mai mici, şi se trece dintr-unul în altul printr-o arcadă despărţitoare. Practic dintr-o cameră oarecare poţi trece în alte magazine pe oricare din cele 4 direcţii cardinale. Fotografiatul nu a fost posibil, aşa că nu am imagini din magazin, şi de asta îmi pare cel mai rău.

Parcare în zona a fost aproape imposibil să găsim. Era una subterană două străzi mai departe, cu un tarif de 6 lire sterline pe oră. La intrarea în magazin portarul ne-a deschis uşa şi ne-a salutat. Parterul este rezervat hainelor şi accesoriilor bărbăteşti, şi te învârti între costume Armani de 3000 de lire, îmbrăcăminte casual Hugo Boss, ceasuri Rolex şi Omega, o zonă imensă de parfumuri pt femei şi bărbaţi, pantofi de cea mai bună calitate, etc. Tot la parter, este o zonă imensă cu mâncare, tot felul de bunătăţi şi delicatese, intrai acolo om normal şi ieşeai acoperit de salivă, în afara cazului în care aveai câteva sute de lire ca să ieşi încărcat de sacoşe. Prima impresie, după ce am văzut acest nivel, a fost de lux dus la extrem, de atenţie la detalii şi de preţuri foarte mari. Totul era de cea mai bună calitate, nu mă refer doar la produse, ci şi la canapelele pe care te aşezai ca să încerci un pantof, la rafturile de expunere, la angajaţii îmbrăcaţi la 4 ace, care zâmbeau şi te ajutau cu cea mai mare plăcere.

Am luat liftul (un ascensor din acela de epocă, foarte frumos decorat) până la etajul destinat femeilor. E genul de loc în care dacă aduci o femeie te întreabă “când se închide? peste 9 ore? OK, mă învârt pe aici până atunci“. Raioane după raioane nesfârşite de rochii, fuste, bluze, pălării, poşete, pantofi, sandale şi orice altceva i-ar putea plăcea unei femei. Unele erau scumpe, unele nu mai scumpe decât la noi, unele produse era fără un nume foarte cunoscut, altădată te uitai la Vivienne Westwood şi Prada şi la etichete de preţ pe măsură. Au şi un raion de confecţii speciale, creaţii unicat făcute doar pt defilat pe scenă, de acolo ştii că iei o rochie cum nu mai are nimeni. Evident, toţi creatorii de modă renumiţi erau acolo.

Următorul etaj era cel de Homeware parcă. Aveau tot felul de chestii, de la decoraţiuni diverse, la valize de la vreo 20 de furnizori, toţi prezenţi cu gamă de lux acolo (adică dădeai pe un set de valize cât pe un Logan), la lumânări aromatice, bibelouri, electrocasnice (aragaz Aga la 6000 de lire), un raion mare pt cei care au terase sau grădini mari, etc. Totul era high-end, la frigidere de exemplu nu găseai unele care doar să ţină mâncarea rece, toate erau din alea cu o grămadă de funcţii, ecrane, şmecherii şi diverse. La alt etaj era mobilă şi cristale şi sticlărie, dar nu am fost. La ultimul etaj erau articole sport, echipamente de călărie, biciclete, jet-ski-uri, şi evident jumătate de etaj ocupat de echipament pt golf. Tot aici erau şi haine sport, tricouri de golf, geci mai de vreme rea, etc. Ultimele etaje aveau scările rulante şi intrările făcute în stil egiptean, te simţeai ca în piramidă acolo.

Am băut un ceai englezesc, cu un croissant cu dulceaţă, la Cafe Harrods, la unul din etaje. Apoi am coborât la subsol, unde poţi cumpăra suveniruri şi alte chestii cu marca Harrods pe ele. Vânzarea mergea bine, ca de altfel în orice raion din magazin. Am cumpărat şi eu nişte chestii pt ai mei, şi cam asta a fost, am plecat să vizitez Londra în continuare. Am făcut o singură fotografie, la memorialul Diana şi Dodi Al-Fayed.

E greu să exprim în cuvinte cât de mult peste orice alt magazin pe care l-am văzut. Nu se poate compara cu nimic altceva. Totul era lux, frumos iluminat, atenţie mare la detalii, picturi, organizare excelentă, oameni mereu zâmbitori. La toaletă era un tip care te peria şi te parfuma, dacă vroiai, şi îţi spunea că arăţi foarte bine. Când cumpărai ceva, ţi se dădea restul până la ultimul ban, ţi se mulţumea că ai cumpărat, că te mai aştepta şi îţi urau o zi bună. Dacă aşa erau trataţi clienţii care doar vizitau pe acolo şi era clar că nu cheltuie o grămadă de bani, mă întreb oare cum se poartă cu cei cu mulţi bani, care pot face programare pt vizită de cumpărături, îţi eliberează traseul, îţi oferă asistenţi personali, băuturi, sfaturi, etc. Harrods mi s-a părut pentru alte magazine aşa cum era Amber pentru alte lumi, deşi cred că doar vreo 3-4 cititori de-ai mei vor înţelege comparaţia cu universul lui Zelazny. Cred că orice magazin din lume ar vrea să fie ca Harrods, pt că mai bine de atât nu se poate. E genul de loc în care ai ce cumpăra şi cu o 1.000 de lire, şi cu 10.000, şi cu un milion, tot găseşti ceva foarte marfă pe care să îi cheltui, şi nici nu trebuie să te chinui mult ca să scapi de bani acolo.