Anglia, episodul 2: Brighton

În prima seară am mers în Brighton, o staţiune în sudul Angliei. Nu ştiu dacă acolo se socoteşte a fi tot Canalul Mânecii sau direct Oceanul Atlantic. Nu contează, litoralul este la fel de frumos în ambele denumiri.

Oraşul e pitoresc, destul de mare, şi ca punct principal de atracţie este Pavilionul Regal, construit probabil pt regina Victoria pentru regele George IV. Seamănă cu un palat oriental, îmi aducea aminte de 1001 de nopţi şi de jocul Prince of Persia: Sands of Time. N-am mai văzut niciodată astfel de arhitectură pt că nu am călătorit prin Orient niciodată, dar acum abia aştept să ajung cândva şi pe acolo.

Apoi am mers pe promenadă de lângă mare. Îmi aduce aminte de Nisa, unde tot aşa te poţi plimba pe o zonă imensă de-a lungul mării, şi e plin de hoteluri pe margine. Plaja tot ca la Nisa, adică nu era deloc nisip, ci pietre cât pumnul, pe care nu poţi sta fără şezlong, iar dacă intri în apă aluneci apoi pe ele de îţi rupi gâtul. Există şi un ponton gigantic, pe care este un parc de distracţii, cu tot cu roller-coastere mici, cu un fel de ciocan care te ridică mult deasupra mării, cu o sală imensă de jocuri mecanice şi electronice, şi doar această din urmă era deschisă în acel moment. Pe străzi era cam pustiu. Însă cât am intrat să mâncăm într-un restaurant cu specific italian (excelent, am comandat aperitive asortate şi erau cu pui, caşcaval pane, pâine cu usturoi ca la Pizza Hut, pâine cu bucăţele de roşii şi verdeaţă, salată şi calamar prăjit, iar ca fel principal au fost paste penne cu pui, făcute în sos de vin alb şi smântână, totul împreună cu două beri Peroni), străzile s-au umplut de tineri.

Mouse-over pe banda neagra de jos pt toate imaginile, si pe cea de sus pt optiuni.

Ce m-a uimit în Anglia este felul în care se îmbracă lumea. Extrem de subţire. Băieţii erau în tricou şi fie pantaloni scurţi, fie blugi. În comparaţie, eu eram în blugi, cu tricou, hanorac şi geacă de piele, şi îmi era binişor. Fetele aveau de obicei o fustă extrem de scurtă, cu sau fără dresuri, şi o bluză ceva, eventual doar un top, plus eşarfă, mărgele, etc. Cam ca pentru discotecă la noi, doar ca ăştia aşa mergeau de dezbrăcaţi pe stradă. Toate barurile erau pline, veneau grupuri de câte 2-3 fete, 2-3 băieţi, grupuri mixe, beau o bere sau două, vorbeau, plecau acasă. Deşi fumatul încă este permis în baruri şi restaurante, foarte puţină lume fuma. Am băut un Guiness într-un pub, şi vreau să zic că toate barurile şi restaurantele sunt foarte frumos decorate, foarte aranjate, încărcate, şi îţi face chiar plăcere să stai în ele. Mă simţeam ca pe vremuri când se oprea lumea să bea ceva într-un han vechi, la malul mării, aproape că mă aşteptam ca la altă masă să fie 3 piraţi, sau să treacă trăsuri şi cai pe afară. La ieşirea din pub am văzut o coadă de vreo 50 de fete mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, aşteptând să intre într-o discotecă de pe acolo.În caz că vă întrebaţi cum arată englezoaicele, jumătate din ele au câteva kilograme în plus faţă de forma ideală. Am văzut destule fete drăguţe însă, multe blonde, şi toate păreau vesele, gata de distracţie, dezinvolte şi fără aere de superioritate.

Între restaurant şi pub am fost pe ponton, şi aici eu zic că trepiedul şi-a meritat banii daţi pe el în ţară. Am făcut nişte poze excelente în condiţii de noapte, şi ar fi ieşit şi mai bune dacă aveam timp să mai butonez aparatul şi să pun trepiedul pe ceva mult mai stabil. Cu aparatul în mână n-ar fi ieşit niciodată astfel de imagini, timpul de expunere fiind cam de o secundă.

Acum când sunt aici îmi dau seama că mi-a părut mai rău să plec din Brighton, decât din Londra (despre care voi vorbi altădată). E pur şi simplu un oraş marfa, în care mereu găseşti ceva interesant de făcut şi văzut, cu oameni veseli, distracţie, peisaje.

Galerie foto clasică, daca nu vă place slideshow-ul. Pe Flickr am pus şi mici descrieri la imagini.