300 de spartani

Am văzut şi eu filmul “300” în seara asta. M-am uitat mai mult de curiozitate, să văd de ce îl tot laudă lumea. E bine făcut şi mă bucur că l-am vizionat. E un stil cam bizar, dar totodată plăcut: fiecare scena e dramatică, cerul e violent, culorile sunt stridente şi contrastante. E modificat puternic pe calculator, şi totuşi nu deranjează absolut deloc. Mi-a plăcut dialogul, fiecare frază rostită e plină de dramatism şi înflăcărare, poate fi oricând un citat reprezentativ din film… exceptând unele momente când personajele vorbesc la mişto, şi e chiar amuzantă schimbarea. Pare a fi o legendă, povestită de cineva care îşi dă silinţa să prezinte cât mai dramatic evenimentele, şi aceste “hiperbolizări” şi “înfloriri” care apar de obicei în poveştile spuse copiilor, în basme, sunt reprezentate foarte bine în film.

Filmul accentuează pe toate planurile diferenţa dintre bine şi rău. Spartanii erau frumoşi, luptau pt libertate şi dreptate, perşii erau cu sclavii după ei, sadici, urâţi, răi. Au fost momente când mi-am adus aminte de orcii din Stăpânul Inelelor, şi chiar şi de luptele de acolo. Am citit zilele trecute şi un articol interesant despre cum era societatea adevărată a acestor două popoare, foarte diferită de ce apare în film, şi cum filmul este problematic în cadrul contextului internaţional actual, cu conflictul între americani şi iranieni.

În glumă (sau nu) spun că acest film poate fi folosit pentru a testa prezenţa unor dorinţe homosexuale ascunse în bărbaţi. Cei care au dubii despre orientarea lor sexuală, să se uite la 300. Dacă te poţi uita la întreg filmul, cu atâţia bărbaţi aproape complet dezbrăcaţi, cu pectorali bine formaţi, abdomene “în pătrăţele”, braţe puternice şi muşchi încordaţi, fără să ai măcar un început de erecţie, e clar… nu eşti homosexual şi nici nu există riscul să devii vreodată.