un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Black Friday la: Fashion DaysFinestorePC GarageevoMAGAltexFlancoVodafoneOrangeSevensins ◄◄

asus s5507

Passenger+ de la IBM găsește automat soluții pentru pasagerii ce pierd cursa

1 Mar 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

1 comentariu

Mi-a plăcut o idee văzută la standul IBM: sistemul Passenger+ pentru companiile aeriene, o platformă ce folosește puterea de procesare a sistemului Watson pentru a echipajele de zbor atunci când un pasager de la bordul aeronavei este pe cale să piardă conexiunea din cauza unor întârzieri, oferindu-i automat și o soluție.

Întârzierile pot apărea din diverse motive și n-ai cum să te ferești de ele. Avionul pleacă mai târziu sau nu este lăsat să aterizeze din cauza unor probleme la sol sau este redirecționat spre alt aeroport; cum se întâmplă mult mai des, unele companii fac greve sau diverse incidente îngreunează funcționarea aeroporturilor.

Până acum, dacă un pasager este pe cale să piardă al doilea zbor deoarece cel curent ajunge cu întârziere la escală, echipajul de bord nu poate decât să-i comunice acest lucru, fără o altă soluție la îndemână. Cu Passenger+, supercomputerele Watson detectează aceste probleme și informează direct echipajul de zbor privind situația diverșilor pasageri, oferindu-le automat și soluții ce includ reprogramarea pe alte zboruri sau cazare până la următoarea cursă. Însoțitorul de bord îi va prezenta pasagerului o tabletă cu diversele soluții disponibile, nu doar scuze.

Mai mult, Watson analizează și pasagerul respectiv. Dacă-i “zburător” fidel al companiei, îi poate oferi și un upgrade de clasă pentru următorul zbor, de exemplu. Poate inclusiv să determine cât de scandalagiu ar putea fi pasagerul respectiv, bazându-se pe eventuale informații publice din profilul său de Facebook (dacă dă share la prea multe clipuri cu pisici, e clar că-i blajin ca o plapumă!), probabil sfătuind echipajul de zbor dacă să vină sau nu în gașcă mare ca să-i dea veștile.

În cuvintele scrise la standul IBM, acest produs transformă echipajele de la bord în supereroi, “turning inconveniences into opportunities to demonstrate outstanding customer care”.

Sistemul Passenger+ este deja implementat pe Scandinavian și în curs de implementare pe Finnair, asta dacă între timp Watson nu s-a rebotezat în Skynet după ce a determinat că oamenii trebuie controlați mai strict pentru a nu-i mai genera atâtea probleme.

asus s5507

    1 comentariu

  1. Poate-poate scoate si IBM un ban cu Watson.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus