Cinci observații după Summer Well 2016

Cred că Summer Well 2016 este un succes de zile mari pentru Orange, având în vedere că mie mi s-a părut cea mai aglomerată ediție de până acum. În jur de 40.000 de oameni au fost în poiana din fața scenei sau pe la barurile și restaurantele amenajate în Domeniul Știrbey, după estimările mele și zvonuri, iar totul s-a desfășurat ca la carte.

Cel mai bun concert: Years & Years
Oamenii au melodii foarte bine și au știut și să-și apropie participanții, să ofere un spectacol bun și să încălzească bine de tot mulțimea. Cred că ar fi putut fi punctul culminant al serii, dar dacă nu, atunci cu siguranță la anul vor fi la acest nivel.

Chemical Brothers nu s-au dovedit pe gustul meu. Sau, altfel, spus, în doze mici sunt buni, dar la un concert de durată, fără nici o pauză de câteva secunde între “melodii”, simțeam cum îmi sângerează timpanele. Plus că cele câteva hituri ale lor sunt destul de diferite de restul muzicii pe care o mai introduc în concert, care seamănă mai degrabă cu chinuirea unei veverițe în interiorul unui lighean.

Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu The Neighbourhood și Hurts, capetele de afiș din prima seară, nu s-a întâmplat nimic. Și-au făcut treaba cu brio, dar ambele formații au niște melodii ceva mai lente, cu voce melodioasă și puțină activitate pe scenă, tip de muzică ce se potrivește mai bine audiției în căști sau la o pereche de calitate de boxe, nu la un festival cu mii de wați putere. Mi-au plăcut concertele lor, dar Years & Years au fost cei mai buni.

Un spațiu mai bun pentru persoane cu handicap
Acum doi ani, tot după Summer Well, scriam un articol asemănător cu acesta în care ziceam că trebuie luate măsuri mai bune pentru cei în scaun cu rotile. Prin multe zone e întuneric, trebuie să sari peste borduri, să eviți gropi, rădăcini, să treci pe teren ce-ar putea fi considerat accidentat pentru un scaun cu rotile. Văzusem câțiva oameni chinuindu-se în acel an pentru a ajunge să vadă concertul, iar de mers la zona de restaurante sau la toalete nici nu știu ce să zic.

Toate acestea s-au schimbat în acest an. Condițiile au fost mult mai bune, era lumină suficientă în orice cotlon ar Domeniului, iar pe jos au fost puse un fel de platforme bine conectate ce formau o punte cu ajutorul căreia puteai ajunge oriunde. Deplasarea cu scaune cu rotile (și, bănuiesc, cu tot felul de cărucioare de aprovizionare) a fost mult mai simplă.

Mai mult, cel puțin pe o parte a zonei de spectacol era construită o platformă specială pentru scaune cu rotile, cu platformă lungă, de unde putea fi urmărite foarte bine concertele.

Ar putea fi și un festival excelent de street food
Au fost cozi foarte mari la mâncare, aproape în orice moment, încât la un moment dat chiar îmi spuneam, în glumă, că parcă ar fi festival de mâncare, nu de muzică. Asta s-a datorat și faptului că marea majoritate a mâncării disponibile era preparată pe loc. Pizza, burgeri, pește în mâine, kebab, taco, shake-uri, limonade, cafele, scoici, paella și multe altele – toate făcute acolo.

Puțini aveau mâncarea pregătită integral dinainte, probabil doar cei cu dulciuri și cei cu chinezească, unde erau platouri mari din care-ți puneau în cutie și gata, mâncai. La restul era de așteptat câteva minute (sau, la orele de vârf din pauzele dintre spectacole, câteva zeci de minute la cele mai populare puncte). Chiar și așa, organizarea a fost bună, aproape toți aveau mai multe puncte de gătire.

Am descoperit cu plăcere pizza de la Camionetta, care-i un Land Rover Defender modificat pentru a avea un cuptor cu lemne în loc de portbagaj. Pizza este simplă, dar făcută pe o rețetă bună: ingrediente de calitate, gust bun, porție potrivită pentru o persoană. Cred că vom face și noi pizza de acest tip acasă, cu o cantitate mică de ingrediente, în stil italian.

Limonada cu mentă de la Fru Fru e nebunie curată.

Au fost multe activități inedite
Nu-l văzusem în alți ani, dar pe Domeniul Știrbey este și un turn de apă construit de Anghel Saligny, înalt de vreo 15-20 de metri, de pe care te puteai da cu tiroliana pe o distanță mare, vreo 100 de metri estimez eu.

Zona Orange a fost mult mai atrăgătoare decât în alți ani, când stătea ignorată după începerea muzicii. Acum a fost organizată în jurul unei piscine, erau multe fotolii confortabile, era mereu coadă la experiențe VR, plus că se auzea foarte bine muzica și de acolo.

Toate celelalte zone, chiar și cele îndepărtate de zona scenei, erau frumos amenajate și iluminate. Mai că-ți dorești să fie mereu așa amenajat și să mergi acolo și seara, sub globuri luminoase și pe fotolii întinse pe iarbă, ca să bei ceva bun.

Prea multe telefoane în mână
La coadă la masă, doi tipi în fața mea vorbeau holbându-se într-un dialog pe FB Messenger:
“- Și i-am spus că nu vreau să vorbesc cu vedeta, cu Andreea-de-pe-sticlă. Vreau să vorbesc cu Andreea-persoana, să aud ce probleme are ea, ce crede ea!
– Și ea ce-a zis!
– Fii atent, a zis că niciodată n-am vorbit cu Andreea-de-pe-sticlă!
– Moaaa”

Mă jur că mi-am văzut creierul cu proprii ochi, atât de tare mi i-am dat peste cap. Cei doi nu erau la vârsta liceului, după cum ați crede, ci oameni în toată firea.

Apoi erau o grămadă care zeci de minute în șir se uitau doar în telefon, deși în fața lor cântau chiar și trupele mari ale festivalului. Și apoi erau cei care insistau să filmeze totul, unii chiar în timp ce dansau, de nici măcar ei nu vor ști ce-au filmat. Mă uitam în ecranele câtorva, se vedea o scenă albă pe care nu se înțelegea nimic.

Aș fi scris mai multe despre inutilitatea acestor filmări, de a privi telefonul în loc să privești spectacolul, dar a scris-o Petreanu mai repede. Uitați-vă la fotografiile lui Cristian Vasile de la Summer Well și apoi gândiți-vă ce șanse au cei cu telefoane de a surprinde ceva mai bun de atât. Și am mai văzut pe acolo încă 5-6 fotografi cunoscuți și talentați, cu aparate ca la carte, sunt sigur că vor apărea și mai multe astfel de fotografii. Și de ce să fotografiezi artiștii cu telefonul când Infomusic are astfel de imagini?