►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
Aparatul de mai jos se numește Microbit (sau micro:bit) și este dezvoltat chiar de BBC, compania britanică de presă, în scopuri educaționale. Aceasta este cheia: dacă tot se spune că în viitor programare software și dezvoltarea hardware vor fi domenii tot mai importante, iată ce pași iau englezii pentru a le preda în școală.
Microbit-ul va fi dat gratuit fiecărui copil de 12 ani din școlile britanice, în ideea de a-l atrage încetișor în lumea programării. Dispozitivul are un procesor ARM, accelerometru și magnetometru, conectivitate Bluetooth și USB, două butoane fizice și 25 de LED-uri programabile pentru a indica diverse mesaje. Nu pare a fi ceva imediat util, dar este gândit pentru a te învăța programarea la modul “dacă apăs acest buton, pot să-l facă să activeze Bluetooth-ul?” sau “atunci când detectează șocuri prin accelerometru, pot să-l fac să indice valoarea prin aprinderea LED-urilor” sau “dacă-l conectez prin bluetooth la telefon, pot să-l fac să lanseze camera foto când țin apăsate ambele butoane?”.
E un start în programare, că nimeni nu începe programând direct un nou Facebook, ci învățând baza lucrurilor și cum se poate interconecta. Eu l-am văzut la standul Samsung, care este partenerul BBC ce a dezvoltat o aplicația Android pentru acest dispozitiv. Alți parteneri mari în proiect sunt Microsoft, care a oferit inclusiv spațiu de stocare pentru proiecte în cloud, Farnell care-l produce, Nordic Semiconductors pentru procesor, NXP Semiconductors pentru senzori și controller USB șamd.
Nu vreau să fac o paralelă cu școlile românești, unde se dă gratuit un corn și niște lapte, dacă se mai dau și alea, pentru că problema principală este că elevii n-au ce mânca. La întrebarea “cum să-i educăm mai bine pentru viitor?” încă nu s-a ajuns.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
16 comentarii
27/02/2016 la 6:59 PM
https://en.wikipedia.org/wiki/BBC_Micro
nea_caisă(Citează)
27/02/2016 la 7:45 PM
boss, vezi ca nu numai la scoli e diferita uk de romanica.
si nu fac nici o paralela intre bbc si tvr…
mormaila(Citează)
27/02/2016 la 9:44 PM
Nici nu vreau sa ma gandesc la diferente.
Dar va imaginati totusi… un copil de 12 ani in UK are parte de prima introducere in partea practica a IT-ului, aici… cum zicea cineva, abia daca primeste un corn la scoala. Mai avem un secol pana sa ajungem la standardele lor. Apoi… mai vorbim.
Zdupes(Citează)
28/02/2016 la 1:30 AM
De-aia romanii stau prost la programare si britanicii fac legea in domeniu :) Ce ne mai place sa ne plangem de mila.
rumbu(Citează)
27/02/2016 la 10:40 PM
Pacat ca nu e de vanzare la Farnell.
Acum l-as fi luat.
Costi(Citează)
28/02/2016 la 1:15 AM
Mai bine inscrie-te la scoala
Adi(Citează)
28/02/2016 la 10:26 AM
Ia-ți un Codebug (http://ro.farnell.com/codebug/codebug/codebug-programmable-wearable/dp/2479888).
Teo(Citează)
28/02/2016 la 3:49 PM
Probabil au considerat ca raspberry pi e prea complicat pentru ei si eu desic ca sa-i ia mai usor. Pentru inceput 2 butoane si niste ledulete sunt suficiente.
Marius M(Citează)
28/02/2016 la 11:13 PM
Cand ma gandesc ca eu incarcam jocurile folosind casete si walkman-uri
eu din EU(Citează)
29/02/2016 la 12:33 AM
Scuze de offtopic: Un corn si lapte? Laptele ca laptele, dar ati vazut vreodata cornul? Ati muscat din asa ceva? :)
Nu ati muscat? Nu-i problema, un coleg de clasa al fiului meu (clasa I) a primit un corn muscat inainte (banuieste) de un soricel. Cornul era ambalat. :)
O alta intrebare: ati luat in mana un ghiozdan al unui copil din clasa I? Va rupe mainile!
Altii invata dupa metode moderne, noi? Unii incearca sa ii faca pe cei mici sa invete din placere. Andrei uraste din tot sufletul lui scoala.
Nu stiu cat de inteligent sau nu este, dar este un copil care face sah din placere de cativa ani si a participat la cateva competitii de sah mai mici, dintre care una si cu adulti.
Fărcaş Gelu Dănuţ(Citează)
29/02/2016 la 12:48 AM
Incidental, dacă ne uităm la “the Wall” cu acel celebru “We don’t need no education, we don’t need no though control” și apoi scena în care copiii demolează școala, elevii britanici, nu cei români, urăsc cel mai mult școala….
copiii de pretutindeni au urît (relativ) și vor urî școala, în mare parte, și de acum înainte, așa cum mulți oameni își urăsc (relativ) jobul, pt că e ceva obligatoriu, unde trebuie să mergi fie că ai chef fie că nu, pt că e ceva unde ești evaluat, unde ai datorii de îndeplinit, teme, etc… și deci evident, ai de ce să nu-ți placă.
În Anglia au uniformă obligatorie și reguli mai stricte decît în România, și tot în Anglia au nenumărate probleme sociale, nu numai în România…
Unii încearcă să vadă numai părțile rele din Ro de parcă la alții ar curge numai lapte și miere. Experimentul BBC e interesant, dar zău că statisticile nu spun că copiii englezi sînt de N ori mai talentați la informatică decît cei români. Au fost introduse calculatoare în școli acum foarte mult timp în școlile din țărie bogate precum Anglia, și totuși, realitatea rămîne că nu au ajuns copiii din țările astea genii nenumărate la informatică, ba dimpotrivă. Iar acum că au cu toții telefon în buzunar și calculator sau laptop acasă, importanța unui alt mic device cu microprocesor nu mi se pare așa de mare. Pur și simplu era și pînă acum extrem de accesibil să-i faci să programeze pe copii.
Programul cornul și laptele n-are chiar nici o legătură și nu înțeleg de ce a fost adus în discuție aici. Chiar este o inițiativă în principiu bună pt copiii săraci din România cărora, literalmente, le e foame la școală, și chiar ar trebui extins, doar că din motive logistice si din cauza nesimțirii și nepăsării multor români, merge prost. Dar chiar nu văd ce e rău în a da de mîncare pe gratis la copiii de școală și de aceea nu văd rostul comparației între “cornul și laptele” și acest Micro:bit.
alias(Citează)
29/02/2016 la 1:04 AM
Da, aveti dreptate.
Un dispozitiv electronic in plus nu te face geniu in informatica, iar programul acela cu cornul si laptele a fost o idee buna, pusa prost in aplicare.
Ce voiam sa spun (se pare ca nu am reusit sa ma fac inteles prea bine, scuze), este faptul ca macar altii isi dau interesul sa fie mai bine, sa imbunatateasca invatamantul.
Sunt convins ca peste tot sunt si lucruri pozitive, dar si lucruri negative.
Nu stiu daca aveti un copil de varsta scolara, poate atunci veti intelege mai bine ce am vrut eu sa spun si nu am reusit.
Fărcaş Gelu Dănuţ(Citează)
29/02/2016 la 1:36 AM
@farcas gelu: nu am copil de vîrstă școlară dar am avut mai multe ocazii să compar școala făcută de mine în epoca Ceaușescu cu cea făcută de copiii de acum și în general nu sînt de acord cu acuzele că ce mult s-a stricat învățămîntul de acum, comparativ cu cel al lui ceaușescu, unde vezi doamne, se făcea carte nu glumă…
învătămîntul lui Ceaușescu era axat pe a transforma copilul într-un viitor sclav al industriei socialiste; dacă era mai slăbuț, clasă “tehnologică” scria pe el, făceau elevii la profil mecanic practică la strung, în timpul școlii, de le ieșea pe nas… dacă era mai bun, mate-fizică scria pe el, făcea mate și fizică de-i ieșea asta pe nas, chestii pe care americanii nu le fac decît în facultate (noi îi zicem Analiză Matematică, adică integrale, derivate… și ei îi zic Calculus). Da, se făcea mate și fizică foarte dur și foarte “serios”, în detrimentul tuturor celorlalte materii care se făceau muuuuuult mai de formă, și eu am fost la un liceu de elită din București, nu vreau sa mă gîndesc cum se făcea la liceele slabe. Bacul era o glumă, se trecea fără să înveți nimic la română, tot ce conta era să bagi la super-greu mate și fizică pt admiterea la facultate. Mai existau și alte profile gen “filologie-istorie” dar numărul de clase de așa ceva era incomparabil mai mic decît cele de mate-fizică și profile “industriale”.
de altfel ăsta era sloganul lui Ceașcă: îmbinarea învățămîntului cu producția… cea mai mare ABERAȚIE a cizmarului care nu avea, el-însuși, școală, și nu înțelegea ce e aia școală !
alias(Citează)
29/02/2016 la 1:39 AM
Pt ca tot are fiecare copil român un telefon cu Android în buzunar, poate ar fi o inițiativă bună să bage ceva la clasele nu prea mari, de programare android simplă, să facă așa un soi de limbaj grafic cum era “Logo” pe vremuri sau cel de pe “Lego Mindstorms”, nu mai știu cum se numea, dar era tot ceva grafic… cred că pt copii ar fi foarte interesant să facă ceva cu rezultate vizibile pe propriul telefon…
alias(Citează)
29/02/2016 la 8:12 AM
Eu vreau sa-l invat pe Andrei sa se joace si sa faca ceva frumos in Scratch: https://scratch.mit.edu/
Nu am laudat scoala din timpul lui Ceausescu, desi (poate) erau si parti bune (si multe rele).
Parintii mei au fost profesori la scoala din comuna mea natala din judetul Arad (au peste 70 de ani acum), cred ca sunt destul de in tema cu subiectul.
Un dezavantaj major al invatamantului actual este acela ca nu mai este gratuit, orice ar spune oficialitatile.
Stimate domn, mi-a facut placere sa discut cu dumneavoastra, a fost o discutie decenta si placuta, dar haideti sa continuam in alta parte (poate aveti un blog sau ne vedem la o bere daca va face placere), sa nu-i monopolizam omului blogul cu discutii offtopic. :)
Nwradu, imi cer scuze pentru offtopic.
Fărcaş Gelu Dănuţ(Citează)
29/02/2016 la 12:09 PM
Montessori.
d.orin(Citează)