►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Nu știu cum să le zic, de fapt. Nu vă păcălește nimeni, dar vi se transmite o informație inutilă cu scopul de a vă impresiona.
PUIUL
Pe multe pachete de carne de pui scrie foarte mare ceva de genul “crescut fără hormoni de creștere”. Uuu, natural, să cumpăr două!
Atâta doar că nu este vorba de dorința acelui producător de a crește puii cu o alimentație cât mai naturală, ci există o lege la nivel european în acest sens. Utilizarea hormonilor de creștere a fost interzisă la nivel european prin directiva 81/602 EEC încă din anul 1982, iar în România prin Ordinul 199 din 2006.
Practic, toți producătorii ce anunță asta mare și tare pe pachetele de carne de pui caută să vă impresioneze, dar în realitate nu spun decât “am respectat legea”. E ca și cum ar fi scris “n-am folosit sclavi” sau altă măsură din aceasta prevăzută în legislație.
OUĂLE
Sau ouălele, cum probabil ar spune noul ministru al educației.
Pe majoritatea cofrajelor de ouă scrie mare “categoria A”, ca și cum ar fi niște ouă de cea mai bună calitate. În realitate, toate ouăle din comerț sunt de categoria A.
Ouăle se împart în două categorii, A și B. A sunt cele de consum, le găsiți ambalate câte 4, 6, 10, 30 șamd, iar eu v-am arătat anterior cum sunt produse și cum sunt sortate și ambalate.
Cele de categorie B sunt ouă pentru industrie. Ouăle crăpate, care n-ar avea rost să fie ambalate la cofraj, sunt sparte la fabrică și îmbuteliate în diverse moduri, de exemplu amestecate ca pentru omletă, doar albușul sau doar gălbenușul, disponibile la bidon. Acestea ajung la cofetării, patiserii și alte firme ce au nevoie de ouă în cantități foarte mari.
Să nu vă închipuiți că un lanț mare de patiserii sau o cofetărie cu volum mare are oameni care sparg zilnic cele câteva mii de ouă necesare producției de prăjituri sau covrigi sau alimentelor sau ce s-o mai produce cu ele. Nu, vin ambalate la bidon, se toarnă în cantități industriale direct în mixerul de aluat. Nu-i nimic în neregulă cu asta.
Așadar, toate cele disponibile de cumpărat la raft sunt ouă de categoria A. B-ul nu ajunge în comerțul uzual.
Cei ce vând ouă precizează mare pe pachet acest detaliu inutil, dar cele utile sunt mult mai mici. Ouăle de comerț au alte marcaje pe ele, precum:
Poftă de ouă? Puteți să:
Prin legea românească, ouăle sunt marcate și cu alte date, precum codul de țară, județ și fermă, plus data de expirare. Iată un ghid:
Și că veni vorba, iată și două grafice fotografiate în Mega Image privind sezonalitatea legumelor și fructelor în România.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
14 comentarii
01/02/2018 la 7:37 AM
Nimic despre ouăle(le) 0, 1, 2 și 3?
Mihai(Citează)
01/02/2018 la 8:13 AM
Mihai, ai citit numai titlul?
mircea 2(Citează)
01/02/2018 la 8:29 AM
Foarte tare articolul!
Vio(Citează)
01/02/2018 la 8:51 AM
ouale posate din reteta din articol sunt o placere
mac gregor(Citează)
01/02/2018 la 9:38 AM
Exact aceeasi “indignare” (sa zicem) am avut si eu aseara cand am trecut pe langa un Casino de cartier si scria mare la intrare “Interzis persoanelor sub 18 ani” si sub “Din respect pentru voi” (sau ceva aproximativ, nu mai retin bine).
Marian(Citează)
01/02/2018 la 10:15 AM
Cazino de cartier, ce oficial suna. Vorbim de pacanele banuiesc…
alex(Citează)
01/02/2018 la 9:41 AM
Da, nu contin hormoni de crestere, dar sunt pline de medicamente ca sa nu moara orataniile inainte de vreme si sa scada profitul.
motanes(Citează)
01/02/2018 la 9:55 AM
Directiva EU permite administrarea de hormoni in scopuri “terapeutice”. Lucrul acesta e lasat la latitudinea medicului veterinar. Care, desigur, e incoruptibil.
Important este ca se distrage atentia de la faptul ca puii sunt indopati cu antibiotice: dupa WW2, americanii au descoperit ca puii la care se administreaza antibiotice se ingrasa semnificativ mai repede decat cei crescuti natural. In prezent, exista metode pentru asigurarea sanatatii animalelor chiar si fara recurgerea la adminsitrarea masiva de antibiotice, insa nu se poate replica efectul de ingrasare rapida.
Un articol pe tema asta:
https://arstechnica.com/science/2017/12/big-ag-big-pharma-big-problems/
Cip(Citează)
01/02/2018 la 10:07 AM
Poate ca ministrul educatiei foloseste “oualele” dupa ce i-a numarat lu’ Nastase “oole”. Zic.
Andrei(Citează)
01/02/2018 la 10:20 AM
Asa pare. :))
Catalin(Citează)
01/02/2018 la 11:43 AM
Ceva asemanator am vazut pe niste sticle de ulei de floarea soarelui: “Nu contine colesterol!”
Luata in modul, asta e o informatie corecta, doar ca induce cumva ideea ca alte sortimente de ulei contin, ceea ce nu e adevarat! Nu exista colesterol in uleiurile vegetale
Cătălin Tănase(Citează)
01/02/2018 la 2:00 PM
Ouale notate cu cifra 1 sunt crescute in hale cu ieșire în aer liber. Dar cele hrănite ecologic si notate cu 0 unde sunt crescute? Doar in aer liber sau tot in hale cu iesire in aer liber? Nu se specifica nicaieri care este diferenta intre hrana ecologica si cea obisnuita.
La fel este si la laptele eco, nu se specifica daca a fost sau nu obtinut de la vaci care au pascut iarba sau furaje eco.
samuel(Citează)
04/02/2018 la 4:04 PM
Găinile nu pot fi crescute exclusiv în aer liber din motiv de temperatură scăzută.
Interesant ca pentru ca ouăle să fie marcate cu 1, ele trebuie sa aibă accea la aer liber, dar legea nu precizează durată minimă.
Claudiu(Citează)
01/02/2018 la 2:46 PM
Regulamentul 589/2008 privind standardele de comercializare aplicabile oualor:
art. 12:
“(1) Ambalajele care conțin ouă de categoria A au înscrise pe partea exterioară, vizibile cu ușurință și perfect lizibile:
(a) codul centrului de ambalare;
(b) categoria de calitate; ambalajele sunt identificate prin mențiunea „categoria A” sau prin litera „A” însoțită sau nu de mențiunea „proaspăt”;
(c) categoria de greutate conform articolului 4 alineatul (2) din prezentul regulament;
(d) durata de valabilitate minimă, conform articolului 13 din prezentul
regulament;
(e) …”
etc.
Deci e cerinta de la legiuitor, nu e vorba de inselatorie din partea producatorului.
alunelu(Citează)