►► Black Friday la: Fashion Days・Finestore・PC Garage・evoMAG・Altex・Flanco・Vodafone・Orange・ Sevensins ◄◄
Aşa cum vă spuneam acum câteva zile, Auto.ro a lansat public aplicaţia lor pentru Android, foarte utilă şoferilor din România. Luaţi-o gratuit din Google Play (cea de iPhone a fost lansată acum câteva luni).
Aplicaţia îţi arată pe telefon unde sunt cele mai apropiate benzinării, vulcanizări, spălătorii, parcări, dezmembrări auto, service-uri, piese auto şi ITP, numerele companiilor de taximetrie, asistență rutieră şi tractare, închiriere auto, constatări accidente şi şcoli de şoferi.
Locaţia ta este detectată automat, iar apoi poţi alege pe o rază de câţi kilometri în jurul ei să-ţi fie afişate (ordonate după distanţă) aceste servicii. Acolo unde există s-au folosit chiar logo-urile oficiale, iar de exemplu la benzinării poţi vedea dintr-o ochire unde e cel mai apropiat Petrom sau ce preferi tu. Locaţiile includ şi datele de contact ale respectivului business şi poţi deschide Google Maps pentru traseu şi navigare direct acolo.
Foarte bune, pe lângă informaţiile despre benzinării şi parcări atunci când eşti în cine ştie ce orăşel pe care nu-l cunoşti, mi se par şi cele despre centrele de constatare accidente şi despre asistența rutieră. Când vrei să te tracteze cineva, vrei şi să vină de la o distanţă cât mai mică de tine, dacă îi plăteşti la kilometru.
La origine site-ul auto.ro prezintă mii de anunţuri de vânzare second-hand şi acum le poţi vedea şi pe telefon. Are filtrare după model, an, caroserie şi alte detalii, iar cu această funcţie în buzunar foarte multe discuţii de genul “frate, îţi zic eu că găseşti un BMW seria 3 mai nou de 2007 până în 8000 de euro” se vor rezolva rapid.
Există şi o pagină de promoţii în jurul locaţiei tale, precum “spălare gratis dacă schimbi aici anvelopele”. Îţi sunt semnalate şi sub locaţiile respective, iar de majoritatea poţi beneficia arătând că ai aplicaţia instalată pe telefon.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
08/06/2012 la 8:02 PM
Ai instalat aplicatia? sau sunt poze de pe internet? Eu am instalat-o pe Nexus, intra in aplicatie dar dupa ce selectez un serviciu imi da eroare.
Alex(Citează)
09/06/2012 la 1:05 AM
Sunt facute de mine screenshot-urile cu versiunea din market, pe One X.
nwradu(Citează)
09/06/2012 la 8:34 AM
Mie îmi merge foarte bine pe Samsung Galaxy S Plus, nu îmi dă erori.
florin(Citează)
09/06/2012 la 10:56 AM
Merge perfect pe LG Optimus 2x, cu CM7 instalat.. chiar misto aplicatia
Cip(Citează)
09/06/2012 la 1:48 PM
Chiar aș vrea să folosesc aplicația asta, în special ca să găsesc vreo benzinărie când sunt plecat prin orașe mai “dubioase”.
Dar am dezinstalat-o după cinci minute, e prea prost făcută.
1. GPS-ul rămâne pornit permanent dacă aplicația rulează. Ar trebui să ia poziția și să se dezactiveze.
2. GPS-ul rămâne pornit și după ce ies din aplicație cu back, home, Menu/Ieșire, închis ecranul etc. Doar cu Force Close se rezolvă, că altfel aplicația rămâne activă în background.
3. Când îmi arată pe hartă poziția unei benzinării, nu arată și poziția mea decât dacă apăs Rută / deci pornește și Google Maps.
4. Nu respectă indicațiile de layout pentru ICS (buton de meniu în aplicație), deci apare bara neagră cu butonul de meniu jos.
N-ai avut problema cu GPS-ul? Sau îl ții oprit?
Melk(Citează)
09/06/2012 la 2:03 PM
Problema cu GPS-ul am avut-o si eu. Vroiam sa ii dau peste nas cu ea lui Radu, dar ai fost tu mai rapid.
nashu_mare(Citează)
09/06/2012 la 2:35 PM
Și Radu e de acord să-i dai cu ea peste nas?
Melk(Citează)
09/06/2012 la 2:39 PM
E de acord, ca nu are acces la net si blog weekendul asta. Putem sa il trollam cat putem.
nashu_mare(Citează)
09/06/2012 la 2:59 PM
Sunt sigur ca cei de la Auto.ro apreciază feedback-ul si lista de bucurie.
nwradu(Citează)
09/06/2012 la 3:07 PM
Șase, că a dat de net! Reprogramăm sesiunea de trollaj.
Melk(Citează)
09/06/2012 la 3:09 PM
Bitchslap Nashu, apropo.
nwradu(Citează)
09/06/2012 la 3:30 PM
@melk:
Cred ca a ramas fara wifi acum. Coasta e clara.
nashu_mare(Citează)
13/06/2012 la 6:03 PM
Multumim pentru feedback, apreciem orice propuneri si vom tine cont de ele. Cu privire la observatiile lui @darthmelk, venim cu raspunsurile:
1. Fixed – acum gps-ul ramane activ doar in zonele in care este intr-adevar necesar home screen / listing promotii / listing. Aplicatia a fost conceputa pentru a fi folosita la drum drept urmare actualizarea constanta a locatiei termminalului este necesara.
2. Fixed
3. Se rexolva in scurt timp.
4. Indicatiile ICS spun ca toate actiunile trebuie sa fie accesibile in cadrul aplicatiei si app Auto.ro respecta acest standard. Faptul ca actiunile apar si in butonul de meniu este cel mult redundant (totusi un numar foarte mare de terminale inca au buton de meniu)
Multumim si asteptam pareri cu privire la versiunea updatata.
Autoro(Citează)
13/06/2012 la 11:05 PM
Mă bucur că ascultați și de iuzări. De data asta am păstrat aplicația instalată. ;)
1. Nu cred că va ține cineva aplicația pornită permanent cât timp conduce, deci s-ar putea rezolva elegant cu atingerea ecranului pe “Locatia mea” pentru refresh. Dar e mai bine decât înainte.
4. Nu este adevărat, lipsește butonul meniu din bara superioară de titlu. Butonul hardware sau software (în cazul meu) are și alte acțiuni care nu sunt prezente în fiecare ecran, deci nu e redundant. M-ar interesa ca după ce adăugați butonul de meniu în bara de sus, să editați fișierul AndroidManifest.xml din .apk. Atributul XML “targetSdkVersion” trebuie să fie 14 pentru ca aplicația să comunice sistemului că-i compatibilă ICS.
Înțeleg totuși că nu sunt mulți utilizatori de telefoane ICS fără buton de meniu, deci nu-i o prioritate. Dar nici nu-mi place că am o bară neagră în partea inferioară a ecranului. ;)
Succes!
Melk(Citează)
18/06/2012 la 2:38 PM
@darthmelk Ne bucuram ca ai pastrat aplicatia instalata si asteptam observatii si la urmatoarele update-uri.
Maturizarea aplicatiei atat business cat si tehnic se face pe baza feedback-ului primit de la utilizatori. :)
Autoro(Citează)
12/04/2016 la 10:56 AM
Aplicatia este foarte utila mai ales daca iti cauti o masina, aici gasesti cam tot ce vrei.
Marius(Citează)