un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Asus Transformer Prime este cea mai tare tableta actuala cu Android

17 Dec 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Ieri dimineaţă s-a lansat Transformer Prime, următoarea generaţie a tabletei de mare succes de la Asus. Primul Transformer este performant, are un design atrăgător, vine opţional şi cu o tastatură ce se poate conecta şi deconecta direct, oferindu-i încă vreo 8 ore de viaţă a bateriei.

Transformer Prime (probabil următoarea ediţie va fi numită Transformer Megatron) îmbunătăţeşte totul. Are procesor quad-core din noul Tegra 3, despre care nVidia spune că poate oferi grafică asemănătoare cu cea de pe PC-uri, dacă vă pasionează jocurile. Ecranul este unul incredibil. Prima oară când am văzut tableta am crezut că are luminozitatea la maxim, dar era doar la jumătate; atât de bun este ecranul. Iar după ce-l dai la maxim mai poţi activa şi un mod Super IPS+ care face ca tableta să fie perfect vizibilă chiar şi în soare.



Cameră de 8 megapixeli, sticlă Gorilla pe ecranul de 10 inci, Android 3.2 cu upgrade viitor la 4.0, 32 GB stocare internă, porturi micro HDMI şi micro SD card reader. Carcasa este mai subţire decât la modelul anterior (e cam ca un iPad 2) şi metalică la fel ca la Asus Zenbook. Transformer Prime are şi un dock al ei (cel de pe generaţia anterioară nu se potriveşte pe cea nouă), este mai subţire, tot cu carcasă din aluminiu, are port USB şi cititorul de carduri SD şi baterie încorporată.

Deşi am văzut tableta de mai multe ori în ultima perioadă, n-am încă un review pentru voi. Pot să citez din cel făcut de Engadget acum câteva zile, unde se spune “For the moment the ASUS Eee Pad Transformer Prime îs the best Android tablet on the market. All hail the new king.

Vestea proastă: apare la vânzare după 10 ianuarie și, având 32 GB, costă vreo 2200 de lei. Eu vă recomand să o așteptați. Chiar dacă intenționați să cumpărați o tabletă pentru Crăciun, v-aș recomanda să țineți banii pentru un Transformer Prime.

La lansare n-am ajuns, dar la petrecerea de după da (era cu mâncare şi crăciunițe, a fost alegerea logică). Iată-le mai jos, prin urmare, pe Transformer, Slider şi Transformer Prime. V-am spus că Prime-ul arată bine de tot și se explică și de ce nu am nici o imagine cu tableta.

asus s5507

    14 comentarii

  1. Si cum naiba sa dea lovitura asus in romania cu o tableta care are un pret de pornire de 2200 roni?! Asta in conditiile in care pe bestbuy.com este 499$ adica aprox 1600 roni. Jur ca nu inteleg hamesia importatorilor si vanzatorilor de romania.

    La un maxim 1800 roni cred ca poti sa aduci o bucata din state in Romania.

    Tableta cred ca este exceptionala… dar daca Apple or sa scoata iPad 3 cu o rezolutie de 2048×1536 atunci Prime-ul nu mai ramane cu mult tort de mancat.

      (Citează)

    • Fa si tu un calcul simplu:

      499 USD x 3.3 = 1650 lei
      1650 lei +TVA = 2046 lei
      Mai adauga transport, taxe si profit si dintr-o data 2200 nu mai pare asa mult. Dar e o piata libera, ia-o de pe Best Buy daca vrei si vezi la cat de duce.

      Nu inteleg treaba cu rezolutia. Ce faci cu 2048 x 1536 pe tableta? Lasand la o parte ca nu cred ca Apple va face asa ceva, dar la ce-ti trebuie? La rezolutia aia nici pe calculatorul de acasa nu m-ar tine placa video sa joc ceva, daramite pe tableta. Bateria s-ar consuma mai rapid. Explica-mi care e avantajul.

        (Citează)

  2. @cetateanu: Nu uita sa adaugi si TVA-ul in discutie. Fiind importat din state este necesar ca sa plateasca TVA-ul in vama.

    499$ la cursul de azi inseamna 1662.07 RON, iar daca adaugi TVA-ul ajungi la 2060.97 RON.

    Restul de 140 RON vine de la transport si cat isi pune magazinul.

      (Citează)

  3. Lasand discutiile inutile despre tableta la o parte :) daca am fost cuminte anul asta vine o craciunita in ajun?

      (Citează)

  4. Mişto craci. uniţe.

      (Citează)

  5. Lipseste reviewul!!!!!!! Chiar as vrea sa stiu ce culoare aveau chiloteii exponatelor. Vreau poze din profil, cu fustita conectata si fara, sa stiu daca merita banii. Cum merge touch-ul? L-ai testat?

      (Citează)

  6. Salut
    eu am o intrebare pe linga subiect: cum ai facut sa apara asa pozele? sa fie asa usor de vizualizat?
    multumesc

      (Citează)

  7. Deja au fost dati in judecata pentru numele tabletei, si mi se pare normal. Ca prima era Transformer mai mergea, dar sa ii zica Transformer Prime incepe sa fie cam furt intelectual si nesimtire.
    In alta ordine de idei, daca pot fi folosite si de tutele astea de craciunite, va dati seama ce simplu si usor e Android, nu?

      (Citează)

  8. Sebastian Muntean

    02/01/2012 la 6:56 PM

    Pentru cine face socoteli de 499$ +TVA+ Transport+Comision ca sa justifice pretul din Romania, (2200-2300)este evident ca nu are suficiente cunostinte de economie.

    De ce? Deoarece cei 499$ pe care ii plateste consumatorul final in SUA includ deja costurile de productie, marja de profit VAT, transport, si comisionul magazinelor.

    O socoteala corecta s-ar face prin pretul la care vinde ASUS Global in bulk, la care se adauga transportul, tva si comisionul magazinelor. Diferenta de bani nu e justificabila.

      (Citează)

  9. Pentru cine se da destept si cauta sa vada ce se justifica sau nu: pretul unui produs pe o piata nu este determinat de costul de productie. In general, simplist vorbind, este determinat de cerere si oferta.

    Mai mult, in cazul de fata, niciunul nu stiti cat e costul de operare al magazinelor din Romania, ca sa stiti daca diferenta de bani e justificabila sau nu.

      (Citează)

  10. Sebastian Muntean

    07/01/2012 la 6:39 PM

    Nashu Mare, pretul unui produs abia iesit pe piata nu se va forma niciodata prin cerere si oferta , intrucat producatorul/distribuitorul/etc la momentul vanzarii nu a avut parte de un feedback relevant cuantificat in vanzari efective. Pretul initial este “ales” de comercianti luand in considerare factorii mentionati mai sus. Costuri(productie+distributie+fixe+etc)+marja profit dorita de acesta. Abia la ceva timp de la inceperea comercializarii se poate vorbi despre influenta cererii si a ofertei asupra pretului.

    Mai mult avand in vedere ca vorbim de o piata globala si de un produs disponibil global, nu se poate lua ca factor relevant diferenta dintre cererea si oferta din Ro si cererea si oferta din US.

    2800 nu e format de cerere si oferta ci din burta generoasa a magazinelor din Ro.

      (Citează)

  11. @Sebastian Muntean: aberezi crunt dandu-ti cu parerea. Inca dinainte de a se lansa un produs pe piata, producatorul stie cat va costa aproximativ, macar din simplul motiv ca stie unde se pozitioneaza in raport cu concurenta ca specificatii. La fel si dealerul/distribuitorul local… Nimeni nu va vinde un produs cu 30% mai ieftin decat concurenta decat daca de abia intra pe piata.

    Repet: iti dai cu presupusul despre subiect pe care nu il cunosti.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus