►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Stella Artois WDM a fost genul de eveniment la care te distrezi fără a te agasa nimeni cu prezentări, produse şi marketing. Au fost bloggeri, voie bună, Stella Artois şi catering fără număr (ce bine merge o foccacia caldă cu bere), femei marfă, glume, concurs de turnat berea, Copolovici într-o demonstraţie culinară şi iarăşi Stella Artois.
Am văzut cei 9 paşi ai ritualului Stella Artois de turnare a paharului perfect de bere: Purificarea, Sacrificiul, Alchimia Lichidă, Coroana, Alungarea, Tăierea capului, Curăţarea, Regula celor două degete şi ultimul pas – Răsplata. Ba chiar Cătălin Grădinariu a făcut ce-a făcut şi a câştigat concursul publicului la turnat şi servit perfect berea, urmând să plece la Londra pentru următoare etapă.
Noi ceilalţi, doar simpli băutori, am vorbit şi am glumit până s-a înnoptat şi am plecat cu concluzia că ne trebuie şi nouă acasă un dozator de bere. Îi vedeţi mai jos pe Chinezu şi Arhi turnând berea conform instrucţiunilor şi obţinând doar spumă, dovada că nu e aşa simplu. Contrar așteptărilor, marele câștigător al serii a fost o femeie, deși părea normal ca bărbații să fie specialiști în ale berii.
Îi mulţumesc lui Cristi Manafu pentru invitaţie, m-am simțit excelent! Citiți și continuarea.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
25/09/2010 la 5:36 PM
Cred ca ne trebuie un dozator de bere si o femeie sa ne toarne berea in pahare:D
sorin(Citează)